Diana Iovanovici Şoşoacă, preşedinta S.O.S România, a jignit, luni, jurnaliştii, într-o conferinţă de presă pe care a organizat-o la Parlament, pe tema moţiunii de cenzură, ea afirmând că sunt inculţi, incompetenţi şi că nu ştiu istorie. Europarlamentarul a mai afirmat că Nicolae Ceauşescu a construit case, a făcut alfabetizarea României şi regimul Ceauşescu a construit ceea ce aceste amibe, aceşti dezertori ai poporului român au încercat să distrugă şi au şi distrus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Diana Iovanovici Şoşoacă a fost întrebată dacă îl consideră pe Nicolae Ceauşescu un dictator, în urma declaraţiilor recente făcute de aceasta în plenul Parlamentului European. ”A fost o dictatură, evident, dar ca orice dictatură a avut şi părţie ei bune. Cred că şi dvs. vă trageţi din nişte părinţi care au avut o casă pentru că Ceauşescu a construit multe case. Tot dvs. sunteţi copilul unor părinţi care au învăţat într-unul din cele mai bune sisteme de învăţământ, pentru că Ceauşescu a fost cel care a făcut alfabetizarea României”, a spus Diana Iovanovici Şoşoacă, ea arătând că ”regimul Ceauşescu a construit ceea ce aceste amibe, aceşti dezertori ai poporului român au încercat să distrugă şi au şi distrus”.

Întrebată despre cei care au murit la Canal, preşedinta S.O.S România a răspuns: ”Şi eu am avut, dar îl confundaţi pe Ceasuşescu cu regimul sovietic şi stanilist. Mai puneţi mâna pe istorie”, a mai spus Şoşoacă.

”Nu vă respect, pentru că sunteţi cei care v-aţi bătut joc de România şi i-aţi minţit pe români. Gata, am terminat cu dvs. Altcineva. Nu vă răspund, doamnă, sunteţi incultă şi incompetentă”, i-a spus Diana Şoşoacă unei jurnaliste.

”Habar nu aveţi istorie. Sunteţi nişte inculţi şi incompetenţi. Hai, marş la gară!”, a mai spus Şoşoacă. Ulterior, le-a spus deputaţilor din partidul său: „Le place ce susţin javrele astea ale lui Ciordacu? Tu crezi că mie mi-e frică de cineva?”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.