Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, luni, plângere penală la Parchetul General şi la DNA împotriva ministrului Alexandru Rafila şi a celor doi pensionari speciali, membri ai Corpului de control al ministrului Sănătăţii, trimişi la Spitalul Sfântul Pantelimon pentru a acoperi decesele suspecte şi problemele grave sesizate chiar din cadrul spitalului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministrul Alexandru Rafila este acuzat de deputatul USR Emanuel Ungureanu de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în condiţiile în care nu a dispus efectuarea unui control adecvat, aşa cum prevede legea, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere administrativ.
 
”Domnul Rafila se face vinovat de fapte foarte grave, care au atentat şi atentează în continuare la siguranţa pacienţilor din Spitalul Sfântul Pantelimon. În situaţia în care ministrul Sănătăţii a aflat, inclusiv din presă, despre faptul că în 48 de ore, într-un spital din ţara noastră, într-o secţie ATI, mor 20 de oameni în condiţii suspecte, el ar fi fost obligat, prin lege, să facă un control complex pe secţia ATI, din care ar fi trebuit să facă parte un medic specialist ATI, un inspector cel puţin de la Inspecţia Sanitară de Stat, un reprezentant al Casei Naţionale de Asigurări, un reprezentant al ANMDMR şi un reprezentant al Colegiului Medicilor”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor.
 
Potrivit lui Ungureanu, la rândul său, Sorin Luca, în calitate de director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii, ar fi putut propune iniţierea unui noi acţiuni de control, cu o comisie de control competentă, sau extinderea acţiunii de control deja iniţiată, iniţiativă pe care Alexandru Rafila putea să o aprobe sau nu iar Octavian Melintescu avea atribuţia consilierii ministrului Sănătăţii pe probleme specifice domeniului control, atribuţie pe care nu şi-a îndeplinit-o. În schimb, acesta îşi arogă prerogative pe care nu le are, cum ar fi avizarea şi semnarea tuturor rapoartelor de control şi a referatelor privind acţiunile de documentare întocmite de funcţionarii publici de la nivelul Corpului de control al ministrului.
 
”Inacţiunea ministrului Rafila face ca, la această oră, nimeni din România să nu ştie, printr-un raport clar, dacă medicii ATI şi personalul medico-sanitar de la Spitalul Sfântul Pantelimon îşi fac datoria complet faţă de pacienţi, astfel încât pacienţii care ajung acolo să-şi recapete încrederea. Rafila trebuie demis şi trebuie să vină un nou ministru al Sănătăţii care să emită ordinul pentru efectuarea unui control mixt complex, astfel încât să avem răspunsuri la toate întrebările privind calitatea actului medical şi aspectele administrative”, precizează Emanuel Ungureanu.
 
Ungureanu arată că, dacă Alexandru Rafila şi-ar fi făcut treaba din aprilie, imediat cum au apărut informaţiile despre decesele suspecte, la această oră nu ar fi existat atâtea suspiciuni în spaţiul public şi acest conflict deschis medic-pacient. 
 
”Rafila, cel mai leneş şi incompetent ministru al Sănătăţii, a preferat însă să iasă cu declaraţii contradictorii şi să încerce să bage gunoiul sub preş, iar premierul Ciolacu îl ţine în funcţie în continuare, în ciuda nenumăratelor gafe şi a eşecurilor înregistrate în ultimii 2 ani şi jumătate”, acuză reprezemtantul USR. 

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.