Deputatul PSD Florin Tripa, vizat în dosarul DNA prvind fapte de corupţie la DRDP Tiişoara, a declarat, luni, după audiere că i s-a comunicat că are calitatea de suspect pentru trafic de infuenţă, fiind acuzat că a favorizat numirea în funcţie a unei persoane cu care susţine că nu ai are relaţii din 216, dar şi pentru că naşul său s-a angajat ca inginer la aceeaşi instituţie. Tripa sune că nu au fost făcute percheziţii la domiciliul său, ci doar la sediul PSD.
”Eu nu am avut percheziţie domiciliară acsasă, la sediul PSD. Am înţeles că este un dosar în lucru mai complex pe DRDP Timişoara. Mi s-a dat calitate de suspect pentru trafic de influenţă, că aş fi favorizat numirea în funcţie a unui domn, cu care nu mai am o relaţie din 2016, chiar am fost certaţi, dar şi că s-ar fi angajat naşul meu la DRDP Timişoara pe funcţia de inginer simplu, nu pe funcţie de conducere, inginer de drumuri şi poduri, e meseria dânsului de 30 de ani”, a declarat Florin Tripa, întro intervenţie telefonică la Antena 3.
Deputatul PSD spune că numirea directorului s-a făcut în acest an.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cred că există un denunţ pe integralitatea dosarului, nu mi s-a comunicat exact, deci nu pentru mine direct. Există o interceptare, mi s-a pomenit numele, chestiuni de acest gen, nu ştiu exact. În cursul zilei de astăzi o să am acces la dosar” a mai spus Florin Tripa.
Acesta a precizat că nu s-a pus problema reţinerii.
”Am avut o discuţie bună, nu s-a pus problema în acest sens”, a mai spus Tripa, care a afirmat că ar mai fi şi alte persoane din PSD implicate în dosar.
Procurorii DNA Timişoara şi ofiţerii DGA fac percheziţii luni diminieaţă, într-un amplu dosar de corupţie. Vizaţi sunt trei parlamentari din Arad şi Caraş - Severin, dar şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Tmişoara care este condusă de arădeanul Cristian Ispravnic. Potrivit anchetatorilor, dosarul are legătură cu şpăgile încasate de DRDP la cântarul pentru camioane la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 din Arad.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.