PNL rămâne la guvernare cu obiective clare, printre care se numără susţinerea mediului de afaceri, păstrarea cotei unice, angajamentul de a nu introduce taxe şi impozite noi, reducerea fiscalităţii pe muncă, creşterea veniturilor, înfiinţarea de noi locuri de muncă, investiţii în infrastructură, inclusiv în zona rurală, îndeplinirea reformelor din PNRR, declară deputatul liberal Maria Gabriela Horga. Ea îşi exprimă satisfacţia faţă de faptul că PNL a desemnat patru femei în Guvern.
”PNL rămâne la guvernare cu obiective clare, dintre care menţionez: susţinerea mediului de afaceri, păstrarea cotei unice, angajamentul de a nu introduce taxe şi impozite noi, reducerea fiscalităţii pe muncă, creşterea veniturilor românilor, înfiinţarea de noi locuri de muncă, investiţii în infrastructură, inclusiv în zona rurală, îndeplinirea reformelor din PNRR”, afirmă deputatul PNL Maria Gabriela Horga într-o postare pe Facebook.
Ea subliniază că misiunea noului guvern nu este deloc uşoară, ”dar PNL a promovat tot timpul acele măsuri care sunt sustenabile din punct de vedere financiar”.
Horga mai spune că PNL ”nu a fugit niciodată de răspunderea guvernării” şi aminteăte că ”Guvernul Nicolae Ciucă a realizat investiţii record în economie, chiar într-o perioadă extrem de complicată la nivel mondial”.
De asemenea, deputatul liberal îlu exprimăp satisfacţia faţă de faptul că PNL a propus patru femei pentru a face parte din guvern, considerând că acesta este ”un semnal clar că sunt luate în serios promisiunile de promovare a femeilor în funcţii de decizie”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.