Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Daniel Funeriu afirmă, despre dezbaterea candidaţilor, de luni seară, că este vorba de „blatul din Sala Dezbinării”, nu de „dezbaterea din Sala Unirii” a Palatului Cotroceni. Funeriu subliniază că SISTEMUL vrea ca în Statul Român de azi să nu mai avem controlul asupra sa şi vrea să ronţăie tot mai mult din adevăr şi din libertatea noastră de a fi informaţi şi de a trece prin filtrul propriului discernământ opţiunile reale iar statul român a rămas fără busolă etică. Daniel Funeriu anunţă că se va afla, de la ora 19:40, în faţa Palatului Cotroceni, unde va face un live pe Facebook pentru a discuta cu cei care vor dialog adevărat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi veţi asista la „blatul din Sala Dezbinării”, nu la „dezbaterea din Sala Unirii” a Palatului Cotroceni. „Blatul din Sala Dezbinării” e girat de însuşi preşedintele interimar al României, domnul Bolojan, care permite unei televiziuni private, DIGI24, să decidă ea în locul vostru cine sunt „candidaţii principali” şi să-i expună la Palatul Cotroceni”, spune Daniel Funeriu într-un comunicat oficial.

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale arată că cel mai mare eşec al statului român actual este că ne forţează să dăm dreptate diagnosticului pus de „fenomenul Georgescu”.

”Da, vă confirm ceea ce nu aş fi crezut că voi face vreodată: „SISTEMUL” există şi dacă vreţi să-l identificaţi în toată goliciunea sa uitaţi-vă la lista invitaţilor DIGI24 de la „blatul din Sala Dezbinării”. Acolo nu veţi vedea candidaţi, ci nişte biete „săgeţi” prin care „nişte băieţi” vor să captureze Statul Român. Acolo veţi vedea instrumentele prin care nişte „băieţi” vor să-şi pună în operă strategiile. Da, SISTEMUL vrea ca în Statul Român de azi noi să nu mai avem controlul asupra sa, vrea să ronţăie tot mai mult din adevăr şi din libertatea noastră de a fi informaţi şi de a trece prin filtrul propriului discernământ opţiunile reale. Statul Român a rămas fără busolă etică”, afirmă Daniel Funeriu. Funeriu continuă:

”Permiţând ca această manipulare să se desfăşoare în Palatul Cotroceni arată că el, Ilie Bolojan, consideră că voi, oamenii de rând, trebuie să votaţi unul din cei de pe lista de invitaţi. E limpede acum că pe oricare îl veţi vota, rezultatul va fi acelaşi: nimic nu se va schimba, ei vor fi tot între ei şi noi vom rămâne tot cu noi, aspiraţiile noastre, visurile noastre ale unui stat care nu ne mai minte, ale unui stat fondat pe adevăr”.

Daniel Funeriu anunţă că se va afla, de la ora 19:40, în faţa Palatului Cotroceni,  unde va face un live pe Facebook în care va discuta cu cei care vor dialog adevărat.

Funeriu a făcut apel la preşedintele interimar Ilie Bolojan, săptămâna trecută, după ce a semnat declaraţia în Balconul Universităţii Bucureşti, pentru păstrarea orientării euroatlantice a României şi a valorilor societăţii democratice, să explice de ce permite ca la Palatul Cotroceni să se desfăşoare o dezbatere în care o televiziune a ales candidaţi importanţi

”Solicit preşedintelui României să explice public de ce în acest moment grav, în care românii au nevoie să înţeleagă că au controlul asupra proceselor democratice din ţara noastră, de ce permite ca la Palatul Cotroceni să se desfăşoare o dezbatere în care o televiziune a ales candidaţi importanţi. Aşa-i numeşte, dezbatere între candidaţi importanţi. Domnul preşedinte Bolojan, aceste alegeri prezidenţiale nu sunt despre înlocuirea lui X cu Y. Miza acestor alegeri prezidenţiale este refondarea statului român, astfel încât statul român să fie un stat etic, care nu-şi mai minte cetăţenii”, a subliniat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.