Fostul copreşedinte al ALDE, Daniel Constantin, a declarat, joi, la TVR1, că lunia va fi lansat noul partid pe care vrea să-l constituie în jurl unui grup de parlamentari proveniţi din fostul PC, Constantin precizând că există două variante de nume al noii formaţiuni, unul dintre ele fiind Partidul Pro România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem două nume pe care le pregătim. Mâine (vineri - n.red.) vom decide într-o şedinţă după care actele vor fi depuse şi mergem mai departe”, a spus Daniel Constantin precizând că luni va avea loc un eveniment de lansare al noii formaţiuni politice. ”Pro România este o variantă pe care o analizăm, în momentul de faţă este cea mai acceptată”, a adăugat Constantin.

El i-a mulţumit fostului ministru al Educaţiei, deputatul Sorin Cîmpeanu care a demisionat din ALDE pentru a se alătura noului proiect politic. ”Sunt mai mult decât bucuros că domnia sa va principalul meu partener în construcţia politică viitoare”, a spus fostul copreşedinte al ALDE.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Constantin a anunţat că viitorul partid va susţine în continuare guvernul Grindeanu din care a făcut şi el parte ca vicepremier şi ministru al Mediului. ”Cred că trebuie să păstrăm consecvenţa votului. Eu cred că, pentru sănătatea societăţii româneşti, Sorin Grindeanu trebuie să reuşească pentru ca noi să trăim mai bine şi parlamentarii care sunt alături de noi vor susţine toate măsurile bune pentru cetăţeni şi pentru ţară. Vom trage însă semnale de alarmă în momentul în care lucrurile nu sunt în regulă”, a declarat Constantin.

Pe de altă parte, acesta a spus că relaţiile nu vor fi la fel de cordiale cu PSD din cauza preferinţei pe care conducerea acestui partid a arătat-o lui Călin Popescu-Tăriceanu în disputa internă din ALDE. ”În momentul în care coaliţia a acceptat o anumită formulă, ca anumiţi oameni să fie răstigniţi în piaţa publică nu mai putem avea relaţii. Îmi pare rău pentru că am foarte mulţi prieteni în PSD dar, din păcate, viaţa ne-a dus într-o anumită postură în care, din cauza leadership-ului, nu mai puteam avea acelaşi tip de relaţii”, a mai spus Daniel Constantin.

Pe 5 mai Eugen Durbacă a anunţat că împreună cu Daniel Constantin şi alţi colegi parlamentari va pune bazele unui nou partid. ”Sunt în echipa domnului Constantin, am rămas şi intenţionăm să facem un alt partid, alături de domnul Constantin. Suntem cinci parlamentari, vom face un grup”, a afirmat Durbacă. Marţi şi deputatul Sorin Cîmpeanu a anunţat că se alătură noului proiect.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.