Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că şi-ar fi dorit să participe la summitul de la Sibiu pentru a prezenta realizările României care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Europei şi pentru a susţine obiective importante pentru România, cum sunt aderarea la spaţiul Schengen şi ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare. ”Cred că era important, în faţa liderilor europeni, să vorbim despre lucrurile pozitive, despre lucrurile care ne unesc, să arătăm solidaritate”, a spus Dăncilă, în judeţul Timiş
Viorica Dăncilă a afost întrebată, vineri, în judeţul Timiş, despre summitul de la Sibiu a spus că şi-ar fi dorit să vorbească despre realizarile României.
”Mi-ar fi plăcut ca la acest summit să fie o participare cu care să putem să arătăm unitate, să vorbim despre realizările noastre ca preşedinţie rotativă a Consiliului Uniunii Europene, având în vedere că până acum avem realizări foarte bune, 90 de dosare legislative finalizate. Pentru a putea avea un termen de comparaţie, dacă Ungaria a închis 43 de dosare în şase luni, Austria 53 în şase luni, noi, în trei luni de zile, avem deja finalizate 90 de dosare, ceea ce aduce aprecieri nu numai din partea statelor membre ci şi din partea statelor care nu sunt membre ale uniunii europene”, a afirmat premierul.
Viorica Dăncilă susţine că, în faţa liderilor europeni, era important ”să vorbim despre lucrurile pozitive, despre lucrurile care ne unesc, să arătăm solidaritate şi, în acelaşi timp, să susţinem obiective importante pentru România”.
”Mă refer la aderarea la spaţiul Schengen şi la ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Ştiu că la un summit informal nu se iau decizii, dar să nu uităm că legat de Schengen deciziea este politică. Din 2011, îndeplinim toate criteriile tehnice, lucru de altfel confirmat de Comisie, confirmat de europarlamentarii noştri. Sunt câteva state care, prin decizia lor politică, împiedică aderarea României la spaţiul Schengen şi eu vroiam ca la acest summit informal să putem susţine şi lucruri care să fie importante pentru România, în care românii să se simtă reprezentaţi şi pentru a aduce un plus şi pentru ţara noastră. Eu astfel vedeam summitul. (...) Sper ca impresia cu care au plecat liderii europeni de la Sibiu să fie o impresie bună pentru că, în final, toţi ne dorim ca imaginea României, imaginea românilor să fie cât mai bună în Europa”, a mai spus Dăncilă.
Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană a avut loc, joi, la Sibiu, fiind prezenţi reprezentanţi ai tuturor statelor membre.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a vorbit în limba română, la finalul declaraţiei de presă susţinute, joi seară, la Sibiu.
"Aţi organizat un summit excepţional. Puteţi fi mândri de munca depusă, la fel cum Europa este mândră de dumneavoastră. Pur şi simplu, m-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dumneavoastră", a spus Tusk.
Şi alţi lideri europeni au transmis felicitări pentru modul de organizare a summitului şi au apreciat primirea făcuă de către sibieni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.