Premierul Viorica Dăncilă a spus, sâmbătă seară, la Sibiu, că nu-i este teamă de protetatari şi nu a încercat să-i evite pe cei care au aşteptat-o când a sosit la şedinţa organizaţiei judeţene. ”Am intrat pe intrarea principală, în partea laterală au stat cei care s-au manifestat”, a spus premierul, precizând că a vrut să poarte un dialog cu manifestanţii, dar au refuzat.
”Am văzut că a ieşit în spaţiul public că am intrat pe o intrare laterală, că mi-a fost teamă că au fost 20 de persoane care au protestat aici în la această locaţie. Nu. Am intrat pe intrarea principală, în partea laterală au stat cei care s-au manifestat. Să ştiţi că am avut dorinţă de dialog şi am întrebat dacă vor ceva, dacă vor să vorbească, să solicite ceva. Nu au vrut nimic. Ca de obicei, au fost câteva persoane care s-au obişnuit şi care cred că jignirile sau care ţipă mai tare este constructiv pentru această ţară”, a ţinut să precizeze Viorica Dăncilă, într-o conferinţă de presă la Sibiu.
Premierul a adăugat: ”Cred că în România trebuie să aducem normalitatea. O bătălie politică trebuie să fie pe proiecte, o bătălie politică trebuie să fie pe argumente, dar, în acelaşi timp, trebuie să dăm dovadă de respect pentru că respectul impune respect şi cred că întotdeauna am arătat că ştim să respectăm şi ştim să ne comportăm. Nu este normal ca 20 de persoane să fie cele care să facă regula şi efectiv să distrugă o imagine. Nu a fost teamă, nu îmi este teamă. Nu am să fac niciun pas înapoi pentru că cineva ţipă sau pentru că cineva jigneşte. Jignirile sunt atributul oamenilor slabi, iar eu cred că noi suntem oameni puternici”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebată cum le-a transmis protestatarilor că îi invită la dialog, în condiţiile în care aceştia o aşteaptă afară, Dăncilă a răspuns: ”Pai aşteaptă să ţipe, dar nu vor să dialogheze. Eu nu pot să-i opresc, asta este democraţia. Nu-i opresc, dar nici nu pot aprecia astfel de manifestări”.
Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată, sâmbătă, la Sibiu, unde a participat la Conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene, de câţiva protestatari. Pentru a-i evita, premierul a intrat în Centrul Cultural ”Ion Besoiu” pe o intrare secundară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.