Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată, sâmbătă, la Sibiu, unde participă la Conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene, de câţiva protestatari. Pentru a-i evita, premierul a intrat în Centrul Cultural ”Ion Besoiu” pe o intrare secundară.
Viorica Dăncilă şi alţi lideri social-democraţi au ajuns, sâmbătă, la Sibiu pentru a participa la Conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene.
Evenimentul are loc la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, social-democraţii fiind aşteptaţi de aproximativ douăzeci – treizeci de protestatari.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oamenii au avut afişe pe care au scris mesaje împotriva PSD, împotriva ALDE, împotriva premierului şi au cerut demisia coaliţiei de guvernare. În plus, protestatarii au avut steaguri tricolore şi ale Uniunii Europene.
”Demisia” şi ”Afară cu PSD din ţară” au scandat manifestanţii.
Pentru a-i evita pe protestatari, Viorica Dăncilă a intrat în clădirea în care are loc şedinţa pe una dintre intrările secundare.
Şedinţa se desfăşoară cu uşile închise, jurnaliştii fiind invitaţi să părăsească sala după prezentarea invitaţilor.
Anterior, la Târgu Mureş, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a spus că a aflat că la Sibiu conducerea partidului va fi aşteptată de vreo sută de persoane, "nu cu intenţii bune", susţinând însă nu le este teamă.
"Eu vă garantez că suntem de neclintit, nu ne este teamă, nu vom face niciun pas înapoi, pentru că ştim că un pas înapoi al nostru este un pas înainte al altora. Vom ridica din faţa noastră orice obstacol", a susţinut Dăncilă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.