Premierul Viorica Dăncilă spune că a discutat la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi cu ceilalţi oficiali europeni despre plângerea penală depusă de liderul PNL Ludovic Orban împotriva sa pentru înaltă trădare, precizând că aceştia s-au arătat foarte miraţi de această acuzaţie.
„Am reiterat faptul că pentru mine şi pentru mulţi români este de neexplicat cum înalta trădare este asociată unui act diplomatic, cu un stat cu care avem parteneriat strategic. Au fost foarte miraţi de acest lucru. Am informat, pentru că nu vreau ca să ajungă la Bruxelles informaţii denaturate. Am spus că nu mă tem de cercetările care se vor face, de lucrurile care vor fi cerute pentru a elucida acest subiect. Îmi doresc să se elucideze acest subiect, dar în acelaşi timp cred că acest lucru nu a făcut bine României şi am această convingere, mi s-a întărit această convingere şi în urma discuţiilor pe care le-am avut”, a declarat marţi seară premierul Viorica Dăncilă într-un interviu pentru Antena 3.
În 17 mai, Ludovic Orban a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a liderului PSD, Liviu Dragnea.
Liderul PNL o acuză pe Dăncilă de "înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului", în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Ludovic Orban o acuză pe Viorica Dăncilă că ar fi făcut publice informaţii confidenţiale şi i-ar fi prezentat preşedintelui României informaţii false în legătură cu memorandumul adoptat de guvern pe tema mutării Ambasadei României în Israel.
Plângerea a fost declinată către DIICOT, iar în 7 iunie instituţia a anunţat că a început urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de înaltă trădare, în urma plângerii depuse de liderul PNL Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.