Fostul ministru al Fondurilor Europene, Dan Vălceanu, un apropiat al lui Florin Cîţu, scrie miercuri pe Facebook despre direcţia în care actuala conducere a îndreptat Partidul Naţional Liberal, după şase luni, el arătând că nu există o strategie politică şi nici obiective politice, că s-a abandonat proiectul de coagulare a dreptei, iar ”în interiorul partidului a început o vânătoare a tuturor celor care au puncte de vedere critice la adresa PSD sau a miniştrilor PSD, statutul partidului este încălcat voit, iar democraţia internă a fost înăbuşită”.
”După 6 luni, pot să trag câteva concluzii asupra direcţiei în care actuala conducere a îndreptat Partidul Naţional Liberal şi sunt câteva puncte pe care le-am remarcat. Nu există o strategie politică şi nici obiective politice. S-a abandonat proiectul de coagulare a dreptei care începuse încă de la finalul anului trecut (fuseseră desemnate echipele de negociere cu ALDE şi PMP, existau înţelegeri de principiu şi fusese deja votat in BEx primul protocol de fuziune, cu ALDE)”, spune Dan Vîlceanu pe Facebook.
El mai arată că ”au fost abandonate principiile liberale de guvernare şi cele mai importante măsuri impuse de PNL în programul de guvernare: fără taxe noi sau cresteri de taxe, finanţarea investiţiilor la 7% din PIB, susţinerea implementării PNRR”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Cele două puncte de mai sus s-au întâmplat in paralel cu cedarea totală a agendei publice, ba chiar preluarea de către conducerea partidului şi miniştri a propagandei PSD (miniştri PNL şi guvernările liberale anterioare abandonaţi în faţa atacurilor continue ale PSD, preluarea de la PSD a mesajului ca PNRR a fost secretizat şi că trebuie renegociat)”, arată Vîlceanu.
El mai spune că ”în aproape toate judeţele, PSD este foarte agresiv şi şi-a impus oameni în poziţii de conducere şi a început o campanie de racolare a primarilor liberali, comportament ignorat de conducerea PNL deşi mai mulţi colegi au subliniat aceste aspecte în şedinţe”.
”În interiorul partidului a început o vânătoare a tuturor celor care au puncte de vedere critice la adresa PSD sau a miniştrilor PSD, statutul partidului este încălcat voit, iar democraţia internă a fost înăbuşită”, scrie Dan Vîlceanu.
Deputatul precizează şi motivul pentru care scrie aceste lucruri: ”Motivul pentru care scriu aceste lucruri este pentru ca eu cred ca încă mai putem să îndreptam aceste greşeli şi putem evita un dezastru economic al României, urmat de un dezastru politic al Partidului Naţional Liberal”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.