Ministrul Finanţelor Publice, Dan Vîlceanu, anunţă că la acest moment autorităţile nu intenţionează să folosească alte sume decât cele ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru despăgubiri în cazul poliţelor emise de compania de asigurări City Insurance. Vîlceanu anunţă că, miercuri, în şedinţa de Guvern, va fi dezbătută o Ordonanţă de Urgenţă care va prevede majorarea sumei pentru despăgubiri de la 450 de mii de lei, cât putea primi o persoană pentru oricâte poliţe avea, la 500 de mii de lei pentru fiecare poliţă de asigurare. Conform ministrului, iniţiativa legislativă a fost luată în urma unei discuţii cu oficialii Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebat, marţi seară, la Digi 24, dacă vor fi folosite fonduri publice altele decât cele din Fondul de Garantare a Asiguraţilor pentru despăgubiri în urma accidentelor în care sunt implicaţi asiguraţi ai City Insurance, ministrul a răspuns că la acest moment nu este cazul.  

”Vor fi folosiţi bani din Fondul de Garantare. La acest moment nu am niciun fel de informaţie că s-ar depăşi acest Fond de Garantare. Rămâne de văzut, dar la acest moment Fondul de Garantare - aşa cum ştiţi mâine deja avem în Guvern o Ordonanţă de Urgenţă prin care modificăm o lege (...) oamenii au nevoie să fir ajutaţi. Îi ajutăm cu bani din Fondul de Garantare. Până să modificăm această lege, mâine, primeai 450 de mii de lei pe persoană care trebuie să primească din Fondul de Garantare şi nu conta câte poliţe aveai. Acum primeşti 500 de mii de lei per poliţă. Deci dacă ai avut mai multe daune, poţi să primeşti nu 450 de mii pentru toate, ci până la 500 de mii de lei pentru fiecare în parte”, a explicat Dan Vîlceanu.  

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Conform ministrului, iniţiativa legislativă în această privinţă a fost luată în urma unei discuţii cu ASF, care nu are dreptul de a iniţia legi, iar în acest context Ministerul Finanţelor a propus actul normativ ”pentru a încerca să protejeze păgubiţii”. 

Ministrul consideră că Parlamentul are posibilitatea de ancheta, prin intermediul unor comisii, activitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară în relaţia cu compania City Insurance, aflată în pragul falimentului.  

Ministrul susţine că a aflat din presă despre plângeri depuse la unităţi de parchet cu privite la această speţă.  

”În momentul în care începe o anchetă penală, sau e în desfăşurare o anchetă penală, nici nu e bine să ne apucăm să face tot felul de afirmaţii, sau supoziţii, pentru că, până la urmă, nu cred că e bine să periclităm această... ”, a mai afirmat Vîlceanu. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.