Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi-a anunţat, miercuri, demisia, precizând că a înaintat documentul premierului Nicolae Ciucă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În urmă cu aproximativ o oră, după şedinţa de Guvern, mi-am inaintat demisia”, a anunţat, miercuri, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă, el afirmând că mandatul său, care nu a fost foarte lung, a avut ”câteva realizări notabile”. 

”Din punctul meu de vedere, acest minister are nevoie în continuare să fie consolidat, să primească alţi oameni, profesionişti, care pot aduce plus valoare şi un plus în ceea ce înseamnă absorbţia pe următorii ani”, a spus Vîlceanu, arătând că sunt necesare ”câteva consolidări ale structurii de personal, mai ales în ceea ce priveşte partea de PNRR şi partea de programe operaţionale viitoare. 

Întrebat cât a reuşit să atragă din fondurile europene, Dan Vîlceanu a afirmat că în cele 4 luni România a reuşit să atragă 1,7 miliarde de euro, din care 625 de milioane pentru programele operaţionale gestionate de MIPE. 

Vîlceanu a mai afimat că îşi va exercita mandatul până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei privind încetarea mandatului său. 

Despre preluarea portofoliului de către Marcel Boloş, Vîlceanu a spus că ”este posibil”. ”Este ministru şi are dreptul, legal, să fie numit interimar. Premierul va decide, aşa cum decide şi legea, cine va prelua ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene”. 

Vîlceanu a mai spus că, în ceea ce priveşte situaţia lui, este preşedintele PNL Gorj. ”Îmi văd de treaba mea, sunt deputat de Gorj şi îmi duc la final mandatul”, a mai afirmat el. 

Dan Vîlceanu a anunţat, sâmbătă, că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă pentru a îşi înainta demisia din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

El a adăugat că nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale.

El a demisionat şi din funcţia de secretar general al PNL, după ce Florin Cîţu a renunţat la funcţia de preşedinte al formaţiunii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.