Preşedintele USR Dan Barna afirmă că legea bugetului trebuie dezbătută în Parlament, considerând că ideea angajării răspunderii ar deschide un precedent foarte periculos, nu neapărat pentru actual guvern, ci pentru cele care vor veni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Barna a declarat joi, că a discutat cu premierul Orban despre calendarul de adoptare a bugetului. 
“Am discutat şi despre calendarul de adoptare a bugetului, despre buget în Parlament şi am spus foarte clar premierului Orban că poziţia USR este aceea că bugetul trebuie dezbătut în Parlament. Ideea aceasta de eventuală angajarea a răspunderii este una care ar deschide un precedent foarte periculos, nu neapărat referitor la prezentul Guvern, dar orice Guvern viitor va putea să evite dezbaterea în Parlament a celei mai importante legi pentru că dacă vorbim de dezvoltarea României şi de cum funcţionează această ţară, bugetul este de departe cea mai importantă lege. Ţinen foarte mult ca principiul dezbaterii în comisiile parlamentare şi principiul dezbaterii în Parlament să fie respectat”, a afirmat liderul USR. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai spus că a discutat cu premierul Ludovic Orban şi despre dorinţa USR ca bugetul să fie construit în zona unui deficit de 3%. 
“Am vorbit şi despre dorinţa USR şi s-a văzut şi în amendamentul depus în această dimineaţă ca bugetul să fie construit în zona unui deficit de 3%. Ideea că putem să mergem mai departe fără să restructuram cheltuielile statului. Am văzut chiar zilele trecute şi reportajul Recorder care arată cât de mulţi bani de fapt sunt risipiţi sau furaţi prin PNDL, câte investiţii ale autorităţilor locale nu există de fapt şi banii sunt mutaţi prin firme de casă. Aceste cheltuieli publice, nu mai vorbim de cheltuielile legate de personal, care nu munceşte la stat, fiind doar plătit de către stat, toate aceste cheltuieli trebuie restructurate şi necesitatea de a păstra deficitul în zona de 3% nu este doar un principiu de contract şi de angajament ale României pe plan european, este o miză pentru a nu intra intra într-o logică de creşterea a dobânzilor şi de inflaţie pe care Banca Naţională să nu o mai poată controla”, a explicat Dan Barna. 
El a menţionat că premierul i-a spus că este greu să rămână în zona deficitului de 3%. 
“A spus că este foarte greu să rămână în zona deficitului de 3%, este până la urmă o chestiune de opţiune şi de decizie politică. Eu am argumentat că miza este aceea nu de a tăia investiţiile, investiţiile reale de dezvoltare, ci de a restructura cheltuilile şi risipa înfiorătoare care există în sectorul public”, a mai declarat Dan Barna.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că nu exclude posibilitatea asumării răspunderi pe Legea bugetului, dacă există ”risc major” ca actul normativ să nu fie adoptat în Parlament până la finalul anului.

Nici UDMR nu este de acord cu asumarea răspunderii pe legea bugetului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.