Vicepremierul Dan Barna a afirmat, miercuri seară, că împărtăşeşte opinia premierului referitoare la lentoarea reformelor adoptate de Parlament şi confirmă că s-ar putea ajunge la guvernarea prin ordonanţe de urgenţă, din toamnă, dacă lcururile nu se schimbă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Împărtăşesc nemulţumirea premierului legată de lentoarea reformelor în Parlament pentru că, într-adevăr, sunt foarte multe refrme pe care le-am promis – partidele din coaliţie – şi care nu s-au întâmplat. Vorbim despre primari în două tururi, vorbim de SIIJ, vorbim despre legile justiţiei, pensiile speciale, legea educaţiei sanitare, legea offshore. Sunt multe lucruri care au rămas în urmă şi înţeleg nemulţumirea premierului, împărtăşesc şi eu”, a declarat, miercuri seară, la Digi 24, Dan Barna.

Acesta a apreciat că ”până acum s-a dat vina că e perioadă electorală în partidele din coaliţie, e delicat”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Cred că nişte asumări din zona guvernamentală vor deveni necesare, dacă lucrurile nu se schimbă (...) Din toamnă, dacă în Parlament lucrurile nu se schimbă şi vedem că avem aceste legi în continuare blocate, vor fi necesare ordonanţe”, a mai declarat Barna.

Ntrebat dacă parlamentarii nu respectă ce se decide în coaliţie sau de unde vine blocajul, Barna a afirmat: ”Nu. Ritmul reformelor este văzut diferit de partidele din coaliţie. Asta face să avem aceste restanţe despre care am vorbit. Desfiinţarea SIIJ, care era agreată de toată lumea din coaliţie, s-a blocat în Parlament în nişte amendamente”.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, marţi seară, că sunt mai multe legi care au trecut de Guvern şi în Parlament s-au blocat şi trebuie găsită o soluţie în acest sens. ”De-acum încolo va trebui să facem reformă prin ordonanţe altă soluţie nu văd”, susţine premierul.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.