Liderul USR PLUS Dan Barna, criticat după ce un angajat al Parlamentului a fost chemat să îi ridice ochelarii care căzuseră în faţa pupitrului, la şedinţa de plen de luni, oferă propria versiune a celor întâmplate. El susţine că o colegă a sa l-a chemat pe acel angajat, fără ca el să-i fi cerut asta, şi admite că i-a indicat acestuia cu mâna unde căzuseră ochelarii. "Înţeleg totuşi că nu am făcut chiar bine şi îmi pare rău de gestul meu. Le mulţumesc însă lui Valentin şi M pentru că au dovedit că sunt oameni", afirmă Barna.
În imaginile surprinse la şedinţa de plen a Parlamentului de luni, se vede cum Barna are ochelarii în mână, iar apoi aceştia cad în faţa pupitrului: Ulterior, femeia aflată lângă Dan Barna îi face semn unui angajat, pe care îl cheamă pentru a ridica ochelarii, iar la un moment dat Barna îi arată acestuia cu degetul unde au căzut.
"Ştirea cu cea mai mare tracţiune despre ziua de ieri de la prezenţa premierului în Parlament pe tema bugetului pare să fie că mi-au căzut ochelarii de pe pupitru. Şi întrucât sunt întrebat ce s-a petrecut acolo, relatez toată tărăşenia", afirmă Dan Barna, marţi, într-o postare pe Facebook intitulată "Gâlceava ochelarului cu lumea" şi însoţită de o fotografie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El îi ironizează pe parlamentarii PSD.
"Subsemnatul, acuzat public de delict de caracter, declar următoarele: Ieri, în jurul orelor 17:20 mă aflam, neînsoţit, în banca alocată membrilor Guvernului din Plenul Camerei Deputaţilor. În dreapta mea se afla Premierul Florin Cîţu, iar în stânga o colegă, să-i spunem M. Prezenţa noastră era legată de o solicitare a PSD de a prezenta noua colecţie de cartoane şi butaforii colorate sub pretextul unei discuţii, pretins serioase, despre buget. La momentul în care urmau să se petreacă faptele prezentei mărturisiri la microfon se afla Marcel Ciolacu", scrie Dan Barna.
El caracterizează discursul lui Ciolacu drept "plictisitor, conţinut puţin".
"Neglijent, stângaci şi neatent mi-am aşezat ochelarii aiurea pe aparatul de vot, iar ei au decis să facă o tumbă până jos. „Ok”, mi-am zis. „Acolo să staţi, dar să nu uit totuşi să vă iau când se vor termina discursurile.” Colega M. însă, om simţitor şi atent, observase şi ea tumba ochelarilor şi fără să i-o fi cerut, cu gândul amabil să mă ajute, l-a chemat pe colegul nostru Valentin, aflat în zonă, să-i recupereze. Omul a venit, m-a întrebat unde sunt şi aici am săvârşit delictul moral pentru care fac prezentul autodenunţ: i-am arătat cu mâna pe unde căzuseră ochelarii. I-a ridicat, mi i-a dat, i-am mulţumit, ne-am zâmbit şi a plecat. Înţeleg totuşi că nu am făcut chiar bine şi îmi pare rău de gestul meu. Le mulţumesc însă lui Valentin şi M pentru că au dovedit că sunt oameni", încheie Barna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.