Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a afirmat că lista şcolilor expuse riscului seismic este la Ministerul Educaţiei, iar instituţia pe care o conduce este un finanţator pe partea de construcţii. Reacţia vine în contextul unei întrebări despre subiect, după ce Ministerul Educaţiei a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a formulat o adresă către conducerea Ministerului Dezvoltării, prin care este solicitată o situaţie defalcată pe judeţe a clădirilor cu destinaţia unităţi de învăţământ care sunt expuse riscului seismic şi care urmează să fie consolidate sau care se află deja în curs de consolidare seismică. De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că avem 60 de şcoli care sunt reabilitate printr-un program finanţat prin Banca Mondială, însă avem şi 118 şcoli care au fost evaluate cu risc seismic 1. Prim-ministrul a anunţat că a decis ca aceste unităţi şcolare să intre imediat în reabilitare şi a cerut MDLPA să facă mai facile procedurile de obţinere a avizelor pentru documente.
„Lista acestor şcoli este o listă deţinută de Ministerul Educaţiei”, a declarat Cseke Attila, întrebat la finalul şedinţei Guvernului detalii despre cele 118 şcoli din România cu risc seismic despre care a vorbit premierul Nicolae Ciucă.
Chestionat ddespre faptul că Ministerul Educaţiei solicită situaţia cu aceste şcoli de la Ministerul Dezvoltării, Cseke Attila a răspuns: „Bun. Există o parte a şcolilor care sunt expertizate astăzi la Ministerul Educaţiei, din care 118 sunt în listă de risc seismic. Ministerul Dezvoltării este un finanţator pe partea de construcţii”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Eu cu o listă de 118 sau 200 de clădiri, nu am ce să fac. Eu lucrez cu solicitări care se bazează pe documentaţii tehnico-economice. De exemplu, la programul de investiţii pe bugetul de stat sunt trei lucruri foarte simple care trebuie înscrise, depuse în platforma digitală pentru a intra în program. O solicitare a beneficiarului, un certificat de audit energetic, pentru că investiţia e cu plată, nu intervenim de două ori la aceeaşi clădire, facem şi consolidare şi eficientizare energetică, şi o sinteză a raportului de expertizare, care arată că este clasificată clădirea cu risc seismic I sau II. Deci, acestea trei sunt, cu liste nu lucrăm”, a completat ministrul Dezvoltării.
Întrebat ce se întâmplă cu elevii din şcolile care trebuie reabilitate şi dacă trebuie mutaţi pe durata reabilitării, presupunând că este definitivată lista cu aceste unităţi de învăţământ, Cseke Attila a replicat: „Cred că nu e de competenţa ministrului dezvoltării să vă răspundă”.
Chestionat mai departe ce le transmite elevilor care învaţă în astfel de clădiri care trebuie reabilitate, în contextul în care premierul a spus că sunt 118 şcoli cu risc seismic, Cseke Attila a precizat că este ministrul Dezvoltării.
„Nu cred că pot să transmit în sistemul educaţional nimic, nu e de competenţa mea”, a adăugat el.
Solicitările Ministerul Educaţiei şi ce alte măsuri a dispus pentru a limita riscul seismic în şcoli
Reacţia lui Cseke Attila vine în contextul în care Ministerul Educaţiei a anunţat, miercuri într-un comunicat de presă, că au fost dispuse mai multe măsuri imediate privind limitarea riscului seismic în unităţile de învăţământ care constă în:
„- Transmiterea unei adrese către conducerea Ministerului Dezvoltării, prin care este solicitată o situaţie defalcată pe judeţe a clădirilor cu destinaţia unităţi de învăţământ care sunt expuse riscului seismic şi care urmează să fie consolidate sau care se află deja în curs de consolidare seismică. În acest context, a fost solicitată şi o întrevedere pentru a discuta paşii concreţi care trebuie parcurşi în vederea consolidării unităţilor de învăţământ.
- Li s-a solicitat, tuturor inspectoratele judeţene/al municipiului Bucureşti, evidenţa planificării activităţilor de simulare pentru situaţii de urgenţă existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ din subordine. Menţionăm că, potrivit Protocolului privind pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a copiilor, elevilor şi studenţilor din învăţământul naţional preuniversitar şi superior, încheiat între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, fiecare instituţie de învăţământ are obligaţia de a organiza, conform unei planificări realizate la începutul anului şcolar, exerciţii practice de simulare privind modul de comportare şi de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.
- Ministerul Educaţiei a trimis, din nou, inspectoratelor judeţene Protocolul privind pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a copiilor, elevilor şi studenţilor din învăţământul naţional preuniversitar şi superior. În baza acestui protocol, conducerea inspectoratelor şcolare are obligaţia de a analiza modul de organizare a acestor activităţi de simulare pentru situaţii de urgenţă în unităţile de învăţământ.
- Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti au fost informate cu privire la faptul că trebuie să se asigure că toate unităţile din subordinea Ministerului Educaţiei (CCD, Palatele Copiilor, Cluburile Elevilor, Cluburile Sportive Şcolare) vor aplica prevederile Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor. Potrivit legii, conducătorii instituţiilor publice vor dispune, până la data de 1 ianuarie 2025, începerea expertizării tehnice a clădirilor cu destinaţia unităţi sau instituţii de învăţământ construite înainte de anul 1978, pentru încadrarea acestora într-o clasă de risc seismic şi pentru fundamentarea măsurilor de intervenţie. Expertizele tehnice pentru încadrarea clădirilor şi pentru fundamentarea măsurilor de intervenţie vor fi încheiate până la data de 1 iunie 2026”.
Totodată, Ministerul Educaţiei precizează că va dispune, în zilele următoare, următoarele măsuri:
„- Diseminare, către inspectoratele şcolare judeţene, în vederea prelucrării şi distribuirii în unităţile de învăţământ, a surselor oficiale de informare (realizate de DSU, IGSU) cu privire la comportamentul în caz de cutremure şi alte situaţii de urgenţă.
- Crearea, pe site-ul Ministerului Educaţiei, a unei secţiuni dedicate, care va cuprinde materialele informative diseminate prin inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti cu privire la măsurile privind comportamentul şi protecţia în caz de cutremure. În aceeaşi secţiune, va fi introdusă şi planificarea activităţilor de simulare pentru situaţii de urgenţă, transmisă de inspectoratele judeţene pentru unităţile de învăţământ din subordine”, conform sursei citate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.