Crin Antonescu adresează, joi, câteva întrebări instituţiilor statului, după declaraţia lui Victor Ponta că a decis în 2014 deschiderea Porţilor de Fier, pentru a salva inundarea oraşului Belgrad. El îl acuză pe Ponta de trădare: ”Retrage-l, domnule Ghiţă, te face de râs, ne face de râs pe toţi! Românii merită să afle nivelul trădării!”, spune candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Că l-ai trădat pe Geoană, că m-ai trădat pe mine, că ţi-ai trădat de atâtea ori partidul, PSD, că ţi-ai trădat mai toţi apropiaţii şi pe cei care te-au sprijinit în politică, asta ştie deja toată lumea, nu se mai miră nimeni. Dar că ai fost în stare să îndrepţi apele asupra românilor, fără să le spui, că ai fost în stare să treci peste aviziul specialiştilor, inundând satele româneşti, fără să anunţi pe nimeni, să fii mândru de chestia asta acum şi să spui că în schimb ai primit ciubuc cetăţenia unei alte ţări, când tu erai prim-ministru a României, asta depăşeşte orice imaginaţie”, a transmis Crin Antonescu într-o postare pe Facebook.

”Retrage-l, domnul Ghiţă, te face de râs, ne face de râs pe toţi”, a mai spus Antonescu.

Candidatul coaliţiei de guvernare adresează în mesaj câteva întrebări pentru instituţii: ”În ce cadru legal a fost luată această decizie? Cât au fost pagubele şi cine le-a plătit? A existat un acord internaţional oficial?”.

”Românii merită să afle nivelul trădării”, subliniază Antonescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.