Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat, marţi, la Antena 3, că în urma protestului care are loc la Parlament, Ambasadorul Japoniei în România a fost în imposibilitatea de a ieşi din Senat şi a fost nevoie să i se asigure un coridor pentru a părăşi clădirea cu maşina. Potrivit unor surse, a fost vandalizată şi maşina reprezentantului Ambasadei SUA la Bucureşti, care a venit la Senat pentru a se întâlni cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Senatorul PSD a spus că evenimentul la care a fost invitat Ambasadorul era programat de mai mult timp, pentru ca, ”la final să trecem printr-un moment foarte neplăcut care poate avea anumite ecouri neplăcute, respectiv imposibilitatea ambasadorului de a ieşi din clădirea Parlamentului”.

”La acel moment nu s-a putut efectua accesul extteior, însă cu sprijinul SPP, al Jandarmiei şi al celor din protocolul Parlamentului, am reuşit să asigurăm ieşirea ambasadorului, în condiţii de securitate”, a spus senatorul PSD. 

Titus Corlăţean a afirmat că reacţiile au fost pozitive cu privire la evenimentul în sine.

”A trebuit să prezentăm scuze pentru imposibilitatea accesului şi cu anumite riscuri de securitate, dar au fost înlăturate şi cu intervenţia eficace şi deloc violentă a forţelor de ordine, s-a asigurat coridorul extern pentru a nu fi probleme. Am un gust amar, ca un om care se ocupă de ani de zile se ocupă de interesele externe ale României”, a spus Corlăţean.  

Potrivit unor surse, ar fi fost vandalizată şi masina reprezentantului Ambasadei SUA, care s-a întâlnit cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu. De altfel, din cauza evenimentelor, întâlnirea preşedintele Senatului cu Ambasadorul Japoniei nu a mai avut loc. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.