Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că Guvernul a aprobat proiectul de lege care prevede continuarea activităţii ELCEN ca serviciu public de alimentare cu energie termică în Bucureşti, după fuziunea cu Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că un proiect de lege care a primit astăzi votul Guvernului conţine soluţii juridice cu impact asupra continuării activităţii ELCEN ca serviciu public de alimentare cu energie termică în Bucureşti, după fuziunea cu Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti.
”Este o nouă măsură de sprijin, în contextul în care ELCEN a semnat chiar ieri un memorandum de înţelegere cu compania americană SAGE pentru realizarea unui studiu aprofundat de fezabilitate a implementării unui sistem de încălzire centralizat bazat pe energie geotermală de adâncime în Bucureşti”, a explicat Mihai Constantin.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că proiectul de act normativ nu se limitează însă la situaţia ELCEN şi introduce o derogare de la Legea 325/2006, care particularizează prevederile privind delegarea gestiunii directe a serviciului public de alimentare cu energie electrică în sistem centralizat.
”Este un proiect de lege, aşadar va merge către Parlament pentru dezbatere şi aprobare şi ulterior intrare în vigoare”, a mai arătat Constantin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.