Ministerul de Interne anunţă, sâmbătă seară, că a fost adoptată Decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România şi în Bulgaria. Decizia se aplică din martie 2024 şi vizează frontierele aeriene şi navale. România şi Consiliul Uniunii Europene vor continua eforturile pentru obţinerea unei decizii referitoare la eliminarea controalelor la frontierele terestre.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Astăzi, 30 decembrie 2023, ora 22.38, Consiliul UE a adoptat Decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România şi în Bulgaria. În conformitate cu Decizia Consiliului UE, acquis-ul comunitar Schengen se va aplica la frontierele aeriene şi navale ale României începând cu luna martie 2024”, anunţă, sâmbătă seară, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, potrivit Deciziei Consiliului UE, în cursul anului 2024, ”Consiliul va depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor la frontiera terestră”.
”Decizia Consiliului UE prevede o serie de măsuri privind întărirea controlului la frontiere şi combaterea migraţiei ilegale, precum şi aplicarea Regulamentului Dublin. România aplică deja măsurile sus menţionate încă din cursul anului 2023. Decizia Consiliului UE nu conţine obligaţii noi pentru România”, a mai transmis MAI.
Potrivit documentului citat, Decizia Consiliului UE este însoţită de două declaraţii politice complementare, una trilaterală Austria – România – Bulgaria şi alta individuală a Comisiei Europene, care prevăd, de asemenea, măsurile de întărire a controlului la frontiere şi de aplicare a Regulamentului Dublin, precum şi angajamentul politic de a continua în 2024 discuţiile privind aplicarea acquis-ului integral Schengen, inclusiv cu privire la frontierele terestre.
”Atât Decizia Consiliului UE, cât şi declaraţiile politice care o însoţesc, reflectă acordul politic la care Austria, România şi Bulgaria au ajuns în 23 decembrie 2023. Ministerul Afacerilor Interne mulţumeşte Preşedintelui României, Prim-ministrului, Ministrului Afacerilor Externe, diplomaţilor, europarlamentarilor, parlamentarilor care au susţinut eforturile desfăşurate. De asemenea, mulţumeşte tuturor partenerilor externi, Comisarului European, miniştrilor de interne austriac şi bulgar, Comisiei Europene, preşedinţiei spaniole, colegilor miniştrii din Consiliul JAI, precum şi celorlalţi parteneri publici şi privaţi cu care a interacţionat şi care au sprijinit acest demers”, a mai transmis sursa citată.
Potrivit ministerului, discuţiile cu partea austriacă privind aplicarea integrală a acquis-ului comunitar Schengen au fost reluate după data de 23 August 2023, după întâlnirea dintre ministrul român de Interne şi ministrul austriac de Interne şi au fost continuate constant între cei doi miniştri pe parcursul lunilor care au urmat.
În data de 9 decembrie 2023, partea austriacă a comunicat public în presa austriacă, prin intermediul ministrului austriac de externe, faptul că este deschisă la discutarea aplicării acquis-ului comunitar Schengen la frontiera aeriană (,,Air Schengen”) a României.
În data de 11 decembrie 2023, în contextul Forumului Salzburg, desfăşurat la Brdo (Slovenia), a avut loc o nouă rundă de discuţii între miniştrii de Interne român şi bulgar, în pregătirea întâlnirii cu ministrul de Interne austriac, care a avut loc o zi mai târziu, în data de 12 decembrie 2023.
”Cu ocazia trilateralei miniştrilor de interne România-Bulgaria-Austria de la Brdo (Slovenia), partea austriacă a confirmat oficial acordul pentru ridicarea controalelor la frontiera aeriană, dar, la propunerea părţii române, au fost înregistrate şi progrese semnificative legate de frontiera maritimă, partea austriacă reiterând, pe de altă parte, faptul că poziţia legată de controlul la frontierele terestre va rămâne neschimbată în 2023. Cele trei părţi au convenit continuarea discuţiilor cu obiectivul de a realiza un acord politic şi a genera condiţiile pentru o Decizie a Consiliului UE privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen până la sfârşitul anului 2023. În urma contactelor şi reuniunilor online care au urmat, cele trei părţi au ajuns la acordul politic din 23 decembrie 2023”, a mmai transmis ministerul.
Potrivit acestuia, ca urmare a acestui acord politic din 23 decembrie 2023, din data de 26 decembrie 2023 au avut loc discuţii bilaterale, trilaterale şi multilaterale între partea română, partea austriacă, partea bulgară, Comisia Europeană şi Preşedinţia spaniolă, soldate cu un acord asupra Proiectului de Decizie a Consiliului UE, acord la care s-a ajuns în data de 29 decembrie 2023, ora 23.40h.
În data de 30 decembrie 2023, între orele 20.00h şi 22.00h, Decizia Consiliului UE a fost votată de toate Statele Membre al UE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.