Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a afirmat că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că mulţi tineri din partid sunt “lupii tineri” ai formaţiunii politice, dar a precizat că în urmă cu patru ani aceştia nu erau relevanţi, dar între timp lucrurile s-au schimbat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Preşedintele Ciolacu zice deseori de Alfred, de George, de Ionuţ, de Corneliu de Bogdan şi mai sunt câţiva care au intervenit şi vor interveni, că suntem lupii tineri ai Partidului Social Democrat. Poate că este adevărat. Însă trebuie spus că în urmă cu patru ani nu eram relevanţi. Şi numai cu patru ani, mulţi dintre noi aici prezenţi nu puteam influenţa destinele comunităţilor noastre. Ori lucrurile s-au schimbat. Partidul s-a deschis şi vedem lucrul acesta inclusiv astăzi. Avem patru noi colegi care se alătură echipei noastre şi mă bucură că se întâmplă acest lucru. Trebuie să rămânem un partid deschis, un partid reprezentativ, un partid care atrage profesionişti, un partid care demonstrează de fiecare dată că este capabil să-i reprezinte pe români”, a afirmat Victor Negrescu, sâmbătă, la congresul PSD. 
El a mai afirmat că datorită lui Marcel Ciolacu PSD are relaţii foarte bune cu familia sa politică europeană. 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Domnule preşedinte, datorită dumneavoastră astăzi PSD are relaţii foarte bune cu familia sa politică europeană. Este cel mai bine reprezentat partid din România în Parlamentul European, atât numeric cât şi prin funcţiile obţinute. Iar România este mai respectată la nivel internaţional.  Îmi aduc aminte de primele întâlniri cu liderii social-democraţiei europeni în urmă cu patru ani, în cadrul cărora au apărut discuţii despre poziţionarea anterioară a partidului. A fost un moment dificil pe care l-aţi depăşit, l-am depăşit cu abilitatea şi chiar umorul pe care îl are preşedintele nostru şi am reuşit astfel să clădim relaţii puternice cu liderii europeni. Astăzi preşedintele Marcel Ciolacu este o voce respectată în PES, este vicepreşedintele Internaţionalei Socialiste şi foloseşte această poziţie în interesul României”, a mai declarat europarlamentarul PSD, al cărui nume a fost anunţat de Ciolacu drept nominalizare pentru postul de comisar european.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.