Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat, marţi, un raport favorabil asupra cererii formulate de către Avocatul Poporului Renate Weber prin care a solicitat revocarea din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului a lui Daniel Iovănescu. Acesta a fost numit pe post pe 26 octombrie 2022, pentru un mandat de 5 ani.
Joia trecută, Avocatul Poporului Renate Weber a transmis o scrisoare Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin care a solicitat solicită revocarea din funcţie a unui adjunct al instituţiei, Daniel Iovănescu, pe motiv că a sfidat şi contestat autoritatea instituţiei, încă de la numirea în funcţie. Conducerile celor două Camere ale Legislativului au luat act atunci de această cerere.
„Vă adresez dumneavoastră (...) revocarea din funcţie a adjuncţilor Avocatului Poporului, adresându-vă rugămintea de a iniţia procedura revocării din funcţie a adjunctului Avocatului Poporului, domnul Daniel Iovănescu, a cărui activitate în funcţia în care a fost numit aduce atingere funcţionării în bune condiţii a unei instituţii fundamentale – Avocatul Poporului. (...) „aproape în fiecare zi, lucrările pe care Daniel Iovănescu le prezintă sunt retrimise cu rezoluţii ale Avocatului Poporului privind corectarea acestora, în aşa fel încât să respecte legea”, precizează Renate Weber în documentul care va fi analizat de Comisiile juridice ale celor două Camere ale Legislativului.
„Atitudinea constantă a domnului adjunct Daniel Iovănescu face imposibilă colaborarea dintre Avocatul Poporului şi acesta, cu consecinţa apariţiei unor disfuncţionalităţi în activitatea instituţiei. (...) Din păcate, de la data numirii sale în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, domnul Daniel Iovănescu a dovedit, prin actele întocmite sau avizate în calitate de adjunct: încălcarea cadrului legal de organizare şi funcţionare care guvernează statutul Avocatului Poporului, contestând în permanenţă autoritatea Avocatului Poporului şi vulnerabilizând activitatea instituţiei”, mai argumentează Renate Weber, în solicitarea înaintată conducerii Parlamentului.
Weber adaugă că „tipul de conducere unipersonal al instituţiei conferă Avocatului Poporului, realitate juridică pe care domnul Daniel Iovănescu o ignoră cu bună-ştiinţă în mod constant, nesocotind atât autoritatea acestuia, cât şi oportunitatea şi legitimitatea serviciilor specializate din cadrul instituţiei”, conform sursei citate.
„Ignorarea şi desconsiderarea serviciilor specializate ale instituţiei rezultă din felul în care solicită Avocatului Poporului aprobări pe documente care poartă doar semnătura domnului Iovănescu, deşi în mod obligatoriu ele trebuie să aibă avizele fie ale Biroului juridic, fie ale biroului de Resurse Umane. E vorba de Ordine prezentate Avocatului Poporului pentur a fi semnate, de propuneri de organizare de concurs pentru angajare în funcţie, de fiecare dată fiind necesară intervenţia Avocatului Poporului pentru obţinerea respectivelor avize”, conform sursei menţionate.
Prin urmare, Daniel Iovănescu este acuzat de „nerespectarea şi sfidarea exclusivităţii decizionale a Avocatului Poporului„,şi de „subrogarea, cu încălcarea legii, în atribuţiile exclusive ale Avocatului Poporului”.
Daniel Iovănescu a fost numit în funcţie prin hotărârea Parlamentului din 26 octombrie 2022, pentru un mandat de 5 ani, iar în prezent acesta coordonează Domeniu prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie (Mecanismul Naţional de Prevenire).
Raportul favorabil emis de Comisiile juridice va ajunge în Birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi va fi supus dezbaterii plenului Parlamentului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.