Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta, luni, Legea de aprobare a OUG 14/2016, prin care au fost abrogate modificările controversate aduse Codurilor penale, urmând ca, cel mai probabil, marţi ea să fie votată, în timp ce Comisia de resort din Senat începe dezbaterile asupra OUG 13, PSD angajându-se să voteze respingerea Legii de aprobare a acestui act.
Legea de aprobare a OUG 14/2017, prin care este abrogată OUG 13, a fost votată săptămâna trecută de Senat, iar acum intră în procedură legislativă în Camera Deputaţilor, care este for decizional. Şedinţa Comisiei juridice va începe la ora 15.00.
Săptămâna trecută, Comisia juridică a avut o discuţie premergătoare, în urma căreia s-a decis ca luni sau marţi să aibă loc şi votul final în plen. „Voi solicita Biroului Permanent ca luni să lucrăm în paralel cu plenul, în aşa fel încât plenul să se poată pronunţa luni sau marţi pe ordonanţa 14, să o aprobe”, afirma preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea.
El mai spunea că a propus ca în corpul legii de adoptare a OUG 14 să fie specificat faptul că OUG 13 şi-a încetat efectele la data la care a fost abrogată.
O şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor are loc şi luni, însă ea este rezervată legilor cu raport de respingere, astfel încât cel mai probabil marţi dimineaţa se va vota în plen Legea de aprobare a OUG 14, în funcţie de raportul dat de Comisia juridică.
Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că legea de aprobare a OUG 14 va fi votată cel mai târziu marţea viitoare şi în Camera Deputaţilor care este for decizional, social-democratul susţinând că „ne învârtim un jurul unei ordonanţe care este abrogată” şi nu există „încă un pretext de enervare”.
OUG 14, care abrogă ordonanţa de modificare a codurilor penale, a fost aprobată, marţea trecută, în unanimitate de Senat. Astfel, au fost înregistrate 118 voturi ”pentru”, numărul senatorilor prezenţi la vot.
Tot luni, în Senat, va fi luată în discuţie, în primă Cameră sesizată, Legea de aprobare a OUG 13/2017, după mai multe dezbateri cu privire la modul în care se va proceda asupra proiectului. Iniţial, liderii PSD au afirmat că OUG 13 şi-a încetat efectele odată cu OUG 14, astfel încât nu mai este nevoie de un vot separat. Cu toate acestea, în urma dezbaterilor din spaţiul public, social-democraţii au decis să respingă prin lege şi OUG 13.
Liviu Dragnea spune că s-a consultat cu preşedinţii comisiilor juridice pentru o soluţie care să pună capăt speculaţiilor. ”Am discutat cu preşedinţii comisiilor juridice ale celor două Camere şi am decis să ducem procesul până la capăt. Vom vota legea de respingere a OUG 13 pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare”, a conchis preşedintele Camerei Deputaţilor.
Şedinţa Comisiei juridice a Senatului va începe la ora 12.00, tot marţi fiind aşteptat şi un vot în plen. Soluţia convenită este ca Legea de aprobare a OUG 13 să fie transformată în Lege privind respingerea OUG 13.
Senatul este, în acest caz, primă Cameră sesizată, iar Legea privind OUG 13 va ajunge şi la votul Camerei Deputaţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.