Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, afirmă că ”vremea dezmăţului şi populismului bugetar din cel mai bogat sector al Capitalei a trecut”, iar banii vor fi alocaţi raţional, pentru proiecte care să ducă la dezvoltarea comunităţii. Reprezentanţii Primăriei Sector 1 vorbesc despre un deficit de 1 miliard de lei, însă ”gaura bugetară lăsată de fosta administraţie nu va fi acoperită prin tăierea fondurilor esenţiale desfăşurării actului educaţional”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primăria Sectorului 1 a transmis, miercuri seară, precizări, după ce în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la tăierile de fonduri din bugetele unităţilor de învăţământ din Sectorul 1.

”În acest moment, la nivelul bugetului Sectorului 1 există o diferenţă între cheltuielile bugetate şi veniturile reale de ordinul a 1 miliard de lei. Această situaţie nu poate fi rezolvată decât prin reducerea de fonduri de la toate structurile aflate în subordinea Primăriei sau Consiliului Local Sector 1.  Tăierile de fonduri despre care se face vorbire în spaţiul public nu înseamnă că educaţia nu este o prioritate pentru actuala administraţie a Sectorului 1. În niciun caz gaura bugetară lăsată de fosta administraţie nu va fi acoperită prin tăierea fondurilor esenţiale desfăşurării actului educaţional”, a transmis, miercuri seară, Primăria Sector 1, printr-un comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Primarul Clotilde Armand a afirmat că banii vor fi cheltuiţi raţional.  

”Vremea dezmăţului şi populismului bugetar din cel mai bogat sector al Capitalei a trecut. Eu voi remedia ceea ce falşii socialişti au stricat şi, de acum încolo, voi aloca fonduri raţional doar către proiecte esenţiale pentru dezvoltarea comunităţii locale. A venit vremea să reconstruim Sectorul 1, să cheltuim responsabil banii existenţi şi să spunem stop pilelor, corupţiei şi birocraţiei”, a declarat primarul Clotilde Armand.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.