Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR şi liderul delegaţiei partidului în Parlamentul European, a criticat luni reacţia obedientă a premierului Ciolacu în chestiunea propunerii pentru comisar european din partea României.
”Ursula von der Leyen a bătut din palme şi Marcel Ciolacu a executat întocmai. Astfel caracterizez, pe scurt, atitudinea premierului în ceea ce priveşte nominalizarea reprezentantului României în Comisia Europeană. Avem de-a face cu o gravă încălcare a suveranităţii statelor-membre, din partea doamnei von der Leyen, ale cărei presiuni asupra câtorva state, între care şi România, de a nominaliza o femeie, sunt uluitoare”, a spus Târziu.
El a precizat că fiecare stat-membru are dreptul de a desemna pe oricine consideră potrivit; nicidecum sexul persoanei nu poate constitui cel mai relevant criteriu”, afirmă liderul delegaţiei AUR în Parlamentul European.
”Pe de altă parte, reacţia şefului Guvernului României, care a murmurat ceva de ochii opiniei publice, dar s-a conformat întocmai, este una de un servilism penibil. Nu pun în discuţie calităţile profesionale ale Roxanei Mânzatu. Însă, în contextul de faţă, desemnarea acestei doamne a avut o singură justificare: faptul că este femeie, nimic altceva”, susţine liderul AUR.
”Visul woke al Ursulei ca, în Comisia pe care o patronează, să existe aşa-zisa paritate de gen, se pare că nu va fi atins. Însă, spre ruşinea noastră, premierul României s-a prosternat. Spre lauda altora, alţi şefi de guverne nu au avut această atitudine, ci una obiectivă, fundamentată. Această obsesie a « cotelor de gen », ducând până la constrângerea unor state de a acţiona într-un anumit sens, este nu doar una iraţională şi vădit nedemocratică, ci şi distructivă”, mai declară Claudiu Târziu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.