Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri la prezentarea Raportului privind eforturile şi realizările României în domeniul asistenţei umanitare a refugiaţilor, al drepturilor copilului şi al altor categorii vulnerabile pe anul, referitor la criza refugiaţilor ucraineni, că „războiul nu s-a încheiat, din păcate, iar noi vom continua să oferim sprijinul nostru Ucrainei şi refugiaţilor”. Şeful Executivului a adăugat că suntem în etapa în care trebuie să existe o abordare orientată pe măsuri de integrare temporară sau pe termen mediu şi lung, în care „refugiaţii ucraineni să poată trăi o viaţă independentă în ţara noastră, integraţi în câmpul muncii şi copiii beneficiind de educaţie şi viaţă socială”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Aşa cum a subliniat şi domnul Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, sunt patru teme foarte importante. Mă refer la coordonarea crizei umanitară a refugiaţilor din Ucraina, coordonarea luptei împotriva traficului de persoane, primul şi cel mai amplu program guvernamental pentru siguranţa şi sprijinirea copiilor din grijă pentru copii şi reforma în domeniul capacităţii legale a persoanelor cu dizabilităţi. Încă o dată, îmi exprim bucuria de a fi alături de dumneavoastră tocmai pentru că ştiu faptul că aceste domenii complexe, de altfel, aflate în coordonarea doamnei consilier de stat Mădălina Turza, au putut genera rezultatele despre care vom vorbi şi pe care dumneavoastră le veţi aprofunda în timpul acestei întâlniri. Şi doresc să subliniez un aspect foarte important şi anume acela al realizării unui parteneriat de excepţie care s-a dezvoltat între Guvernul României, între autorităţile locale, agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, misiunile diplomatice din România, societatea civilă şi, nu în ultimul rând, mediul privat şi cetăţenii României, pentru că am avut nenumărate activităţi unde am putut să ne bucurăm de sprijinul individual al cetăţenilor noştri”, a afirmat Nicolae Ciucă, vineri la la prezentarea Raportului privind eforturile şi realizările României în domeniul asistenţei umanitare a refugiaţilor, al drepturilor copilului şi al altor categorii vulnerabile pe anul, la Palatul Victoria. 
 
El a mai spus că România va continua să sprijine Ucraina, în contextul războiului şi va gestiona lucrurile legate de refugiaţii ucraineni.
 
„Ucraina - a trecut aproape un an de la momentul izbucnirii conflictului din Ucraina, iar România a fost prezentă în linia întâi din primul moment şi continuă să sprijine consistent efortul global al lumii libere pentru Ucraina şi valorile democraţiei. Peste 3 milioane de cetăţeni ucraineni ne-au trecut graniţele în ultimele 12 luni dintre care peste 2,5 milioane au beneficiat de sprijin direct de la Guvernul României sau de la partenerii noştri, fie că vorbim de transport gratuit de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, cazare pe termen lung, ajutor financiar de urgenţă, zeci de mii de intervenţii şi servicii medicale şi sociale gratuite, acces la piaţa muncii şi în şcolile româneşti sau de garanţia siguranţei oferite de statutul de protecţie temporară oferit de ţara noastră. România a fost şi va rămâne spaţiul de siguranţă şi linişte pentru valurile de refugiaţi ucraineni. Ne-am asumat din prima clipă rolul de partener de încredere european şi internaţional, care nu numai că delimitează războiul de pace şi stabilitate, dar a oferit şi cele mai importanţe coridoare, la propriu şi la figurat, de sprijin internaţional pentru Ucraina, punând la dispoziţie infrastructura noastră naţională rutieră, feroviară, fluvială şi maritimă”, a explicat Ciucă.
 
„Solidaritatea noastră s-a transformat în sprijin concret şi, în primul rând, pentru că am înţeles drama prietenilor şi vecinilor noştri ucraineni. Pornind de la nevoia lor de ajutor, am generat o viziune şi o strategie clară de răspuns la criza refugiaţilor, bazată pe două faze de intervenţie: intervenţia de urgenţă şi cea de-a doua, răspunsuri pe termen mediu şi lung pentru integrarea refugiaţilor, care a presupus o colaborare extinsă cu toţi partenerii sociali de tip ”all society response”. România a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a adoptat un plan naţional de măsuri de incluziune şi protecţie a refugiaţilor pe termen mediu şi lung şi a propus statelor europene un model de leadership şi coordonare la nivel politic în domeniul integrării refugiaţilor, concretizat în "Platforma de la Bucureşti", care oferă spaţiul de dialog la nivel înalt pentru această situaţie umanitară fără precedent. Am învăţat şi multe lecţii în anul care s-a scurs pe fondul acestei crize fără precedent. Am văzut şi testat limitele sistemului nostru de asistenţă şi, uneori, ale capacităţii logistice sau de resurse umane. Şi aici s-a văzut valoarea parteneriatului extins cu agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, societatea civilă şi mediul privat, pentru că împreună am putut fi complementari şi a fost capabili să livrăm un răspuns coerent şi eficient. Sunt convins că despre toate acestea doamna consilier va oferi mai multe detalii pe timpul dezbaterilor de astăzi. Războiul nu s-a încheiat, din păcate, iar noi vom continua să oferim sprijinul nostru Ucrainei şi refugiaţilor. Însă acum, suntem în etapa în care trebuie să avem o abordare orientată pe măsuri de integrare temporară sau pe termen mediu şi lung, în care refugiaţii ucraineni să poată trăi o viaţă independentă în ţara noastră, integraţi în câmpul muncii şi copiii beneficiind de educaţie şi viaţă socială”, a mai precizat premierul.
 
Referitor la subiectul privind combatarea traficului de persoane, Ciucă a reiterat că „acest subiect rămâne o prioritate pe agenda mea şi a Guvernului României”.
 
„Faptul că prin această coordonare de la nivelul Cancelariei am reuşit, anul trecut, să îmbunătăţim ratingul de ţară al României la nivelul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii este o recunoaştere a acestui angajament şi a efortului depus în acest sens. Doresc însă să menţionez foarte clar că nu ne vom opri aici. Am lucrat intens în anul 2022 să avem un nou mecanism de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane - primul acord guvernamental de formare a medicilor de urgenţă pentru a depista timpuriu victimele. Avem, pentru prima dată, un plan integrat de acţiune pentru a răspunde tuturor recomandărilor internaţionale în acest domeniu şi un grup de lucru special destinat prevenirii şi combaterii traficului de persoane în rândul refugiaţilor din Ucraina. Sunt doar câteva dintre elementele unui amplu efort de coordonare şi implicare a tuturor partenerilor, care va continua susţinut, pentru că, aşa cum am mai spus, avem toleranţă zero pentru traficul de persoane”, a mai explicat prim-ministrul.
 
De asemenea, premierul Ciucă a adus în discuţie şi programele guvernamentale de sprijinire a copiilor.
 
„Copii şi dizabilitate - Mă bucur că, în ciuda tuturor elementelor complexe care au marcat anul 2022, nu am neglijat nevoia de a oferi siguranţă copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi. Avem, iată, instrumentele de sprijin eficiente şi utile pentru copii, precum numărul unic 119 pentru copiii neglijaţi, exploataţi, abuzaţi. Ro-Alert, "Copil dispărut" şi, desigur, asigurăm peste 70.000 de ore de terapie gratuită pentru copii şi un sistem prin care persoanele adulte cu dizabilităţi intelectuale nu vor mai fi deprivate de capacitatea legală. Adică, se pot angaja, se pot căsători, pot vota şi pot decide asupra vieţii lor, cu mai mult sau mai puţin sprijin”, a mai declarat Ciucă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.