Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, sâmbătă, că încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria reprezintă şi astăzi un exemplu pentru noi toţi, precizând că ”niciun sistem politic nu se poate construi fără consens, fără iubire de ţară, fără tradiţii şi fără localitatea faţă de propriul popor”.
Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, un mesaj ocazia Centenarului Încoronării.
“Celebrăm, astăzi, un eveniment cu o simbolistică deosebită în istoria naţională – Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai tuturor românilor – un act care a desăvârşit Marea Unire de la 1918. Într-o atmosferă fastuoasă, mii de persoane – români din toate provinciile istorice, reprezentanţi ai autorităţilor centrale, Armatei, clerului, Corpului diplomatic, Caselor Regale din Europa sau trimişi speciali ai altor state – au asistat, la Alba Iulia, la încoronarea primilor regi ai României Mari. La peste trei secole de la intrarea triumfătoare a lui Mihai Viteazu şi la patru ani de la Marea Unire, Alba Iulia devenea, pe 15 octombrie 1922, oraşul Încoronării”, a afirmat Nicolae Ciucă.
El a declarat că a fost onorat să acorde Înaltul Patronaj evenimentelor care marchează un secol de la Încoronarea Suveranilor României Mari.
“Rememorarea evenimentelor fundamentale pentru procesul de modernizare şi dezvoltare a statului, precum şi omagierea memoriei tuturor celor care au contribuit la realizarea acestora constituie o datorie permanentă, o condiţie esenţială pentru păstrarea nealterată a identităţii şi conştiinţei naţionale.
Am fost onorat să acord Înaltul Patronaj evenimentelor care marchează un secol de la Încoronarea Suveranilor României Mari şi doresc să felicit autorităţile locale şi pe toţi cei implicaţi pentru că au ales să evoce acest moment istoric printr-o serie de manifestări deosebite. Expoziţiile, proiecţiile de film, sesiunea de comunicări ştiinţifice, lansările de carte, precum şi ceremoniile care au loc în aceste zile au rolul de a crea un arc peste timp şi de a pune în valoare evenimentul care a consacrat realizarea idealului naţional reprezentat de unirea tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat”, a precizat premierul.
El a menţionat că încoronarea a fost expresia unui consens al societăţii şi al elitelor politice.
“Încoronarea nu a fost doar un ceremonial care a avut în centrul său regalitatea, ci a fost expresia unui consens colosal al societăţii, al elitelor politice ale Marii Uniri asupra unui proiect naţional. Încoronarea este, şi astăzi, un reper, un simbol, un exemplu pentru noi toţi că niciun sistem politic nu se poate construi fără consens, fără iubire de ţară, fără tradiţii şi, mai ales, fără loialitate faţă de propriul popor.
La un secol de la grandioasele clipe ale încoronării se cuvine să amintim sacrificiul înaintaşilor noştri, devotamentul, curajul şi determinarea cu care au luptat pentru a împlini un vis de veacuri al acestui popor şi a deschide calea progresului şi modernizării. Crezul într-un obiectiv comun – crearea statului naţional unitar – a coagulat energiile tuturor, iar perioada care a urmat Marii Uniri de la 1918 a fost marcată de o dezvoltare fără precedent. Eforturile s-au concentrat asupra recunoaşterii internaţionale a actului unirii, îndeplinirii reformelor în domenii esenţiale, refacerii economice de după război şi unificării administrative”, a mai transmis Nicolae Ciucă.
El a adăugat că o naţiune puternică are capacitatea de a genera coeziune şi unitate în jurul unor obiective comune.
“Perioada pe care o parcurgem, marcată de războiul neprovocat al Federaţiei Ruse în Ucraina, dar şi de numeroase crize, ne demonstrează că societăţile democratice au inamici care îmbracă diverse forme şi care le testează rezilienţa, dar şi capacitatea de a răspunde ferm şi prompt în faţa pericolelor. În astfel de momente, este esenţial să rămânem ancoraţi în realitatea pe care ne-am asumat-o şi construit-o, cea fundamentată pe echilibru, responsabilitate, dialog, solidaritate, libertate, respectul faţă de demnitatea umană, respectul faţă de lege.
O naţiune puternică are capacitatea de a genera coeziune şi unitate în jurul unor obiective comune, îşi protejează cetăţenii, le asigură libera dezvoltare, le garantează securitatea şi bunăstarea. Avem obligaţia să ducem mai departe moştenirea înaintaşilor, să le urmăm exemplul demn de patriotism civic, loialitate şi spirit de sacrificiu şi să acţionăm pentru apărarea şi protejarea valorilor care ne definesc şi care constituie garanţia unui viitor prosper”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
El a făcut un apel către toţi actorii responsabili să fie uniţi în jurul marilor obiective pe care România şi le-a setat.
“În contextul marcării Centenarului Încoronării, fac un apel către toţi actorii responsabili de a fi uniţi în jurul marilor obiective pe care statul român şi le-a setat – finalizarea procesului de monitorizare a României prin MCV, aderarea la Spaţiul Schengen, aderarea la OCDE sau sunt parte a unui proiect pe care avem obligaţia să îl construim pentru următorii ani. România are nevoie de toate forţele politice şi energiile pentru a realiza aceste deziderate şi a oferi cetăţenilor săi stabilitate, instituţii performante, progres”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.