Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, anunţă că va convoca Biroul Permanent al acestei camere Pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care va fi reexaminată legea pensiilor speciale şi vor fi făcute modificările necesare pentru a respecta decizia CCR. ”Vom corecta fără întârziere aspectele semnalate de judecătorii Curţii, pentru că de această lege depinde îndeplinirea unui jalon important din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, condiţie necesară pentru a accesa fondurile europene”, adaugă el.
”Legea pensiilor speciale trebuie modificată cât mai repede, pentru ca întreg textul actului normativ să se încadreze în limitele constituţionale. Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina această lege şi o vom modifica astfel încât să respecte decizia Curţii Constituţionale”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook, marţi.
El a subliniat importanţa acestei legi.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Vom corecta fără întârziere aspectele semnalate de judecătorii Curţii, pentru că de această lege depinde îndeplinirea unui jalon important din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, condiţie necesară pentru a accesa fondurile europene”, a arătat el.
Curtea Constituţională a admis parţial, miercurea trecută, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat, într-o declaraţie de presă, că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.
Premierul Marcel Colacu a anunţat, joia trecută, că săptămâna viitoare va fi convocat Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a modifica legea pensiilor speciale în acord cu obiecţiile Curţii Constituţionale.
La rândul său, preşedintele Senatului şi liderul PNL Nicolae Ciucă a precizat că va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a modifica proiectul privind pensiile speciale, după ce va apărea motivarea deciziei Curţii Constituţionale care a admis parţial sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe actul normativ.
Curtea Constituţională a publicat, luni, pe site-ul instituţiei, motivarea deciziei. Printre altele, judecătorii Curţii precizează că nu pot fi făcute modificări ale spectrului remodelării elementelor definitorii ale dreptului la pensie deja exercitat şi anume pensie aflată în plată, deoarece acest lucru ”afectează integritatea şi substanţa acestuia şi pune sub semnul îndoielii încrederea cetăţeanului în stat şi în activitatea de legiferare”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...