Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, chestionat dacă liberalii i-au cerut să rămână vicepremier în viitorul Cabinet Ciolacu, după rocada guvernamentală, că nu a fost discutat încă subiectul şi a reamintit că Biroul Politic Naţional al PNL se va întruni, marţi, unde va fi votat cu ce mandat va intra partidul în negocierile din coaliţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Mâine avem BPN. Sunt ipoteze care vor fi puse în dezbatere la nivelul Biroului Politic şi, în funcţie de votul şi acordul BPN, vom lua o decizie cu ce mandat vom intra în negocieri”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat luni, înaintea participării la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, dacă va fi modificat protocolul coaliţiei de guvernare.

Chestionat dacă PNL i-a cerut să rămână vicepremier, după rocada guvernamentală, Ciucă a răspuns: „Nu am discutat deocamdată. Dacă mâine este BPN”.

Referitor la UDMR şi dacă va rămâne cu trei portofolii în viitorul Executiv, liderul liberalilor a replicat scurt: „Discutăm mâine”. 

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat luni că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier, aceştia considerând că ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare şi că pentru partid, o astfel de poziţie a liderului PNL poate fi un avantaj.

Conducerile PNL şi PSD au fost convocate în şedinţă, marţi, înainte de rocada premierilor de la sfârşitul acestei luni. Va fi discutată strategia privind protocolul coaliţiei dar şi cine vor fi titularii portofoliilor, în noul Executiv condus de liderul PSD Marcel Ciolacu. Înainte de şedinţa de marţi, liberalii se vor reuni şi într-o şedinţă informală, luni seara, la Vila Lac 1, pentru a pune la punct deciziile privind rotativa guvernamentală.

Biroul Politic Naţional al PNL se întruneşte, marţi de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.