Preşedintele Senatului şi al PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie de guvernare a fost constituită pentru a asigura stabilitate. ”Îmi doresc foarte mult să nu existe niciun fel de convulsii, să existe o competiţie politică, fiecare partid să îşi pună propriile valori, obiective şi direcţiile prin care ajunge să îşi pună în aplicare acele obiective”, adaugă el.
”Am constituit o coaliţie de guvernare pentru a asigura stabilitate, nu convulsii. Ne apropiem foarte mult de 2024, înţeleg foarte bine la ce vă referiţi, îmi doresc foarte mult să nu existe niciun fel de convulsii, să existe o competiţie politică, fiecare partid să îşi pună propriile valori, obiective şi direcţiile prin care ajunge să îşi pună în aplicare acele obiective. Noi avem aici o chestiune pe care o pierdem din vedere, stabilim obiective, dar nu explicăm cum ajungem sa le îndeplinim, cum folosim aceste resurse, practic livrăm doar rezultatul final şi atunci cred ca la nivelul clasei politice trebuie să se abordeze campaniile electorale într-o manieră cat se poate de aşezată politic, pentru că nu cred că avem timp de convulsii, nu ne putem permite convulsii. Cred că nici cetăţenii nu mai aşteaptă convulsii”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, într-o emisiune la TVR 2.
El a adăugat că în prezent singurul obiectiv este de a guverna bine şi a intra în 2024 ”într-o politică stabilă, nu plină de convulsii”.
”Prefer să nu discutăm despre acest subiect, pentru că este absolut prematur şi nejustificat în momentul de faţă, avem nevoie în continuare de actul guvernamental, de stabilitate politică, de obiectivele pe care le-am asumat în procesul de reformă, suntem totuşi cu o Românie care nu s-a transformat şi reformat foarte mult. Ne-am asumat nişte reforme pe care trebuie să le ducem la bun sfârşit. Ne-am stabilit un nou obiectiv de ţară, accederea la OCDE care înseamnă, după aderarea la Alianţa Nord-Atlantică şi UE, un obiectiv major pentru România şi, desigur, avem o perspectivă economică bazată pe un potenţial propriu pe care trebuie să o ducem mai departe ţinând cont că după rezultatele, după cifrele pe care le-au difuzat agenţiile de rating, România are o perspectivă de evoluţie economică ce îi va permite în 2025 să depăşească Polonia ca PIB, după ce în 2022 am depăşit Ungaria şi alte ţări, despre care nici nu ne gândeam cu ceva ani în urmă, ceea ce înseamnă că se poate. Asta trebuie să ne dea încrederea în noi înşine că vom putea să creştem, să ne consolidăm. Asta trebuie să facem. Cetăţenii romani asta aşteaptă de la noi, să poată să se mândrească prin ceea ce fac ei înşişi”, a conchis Ciucă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.