Premierull Florin Cîţu a anunţat vineri, după şedinţa de Guvern, că va informa liderii europeni în legătură cu situaţia din România.
”O să iau legătura cu liderii europeni în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Avem o alianţă toxică care se prefigurează, o alianţă cu un partid extremist, un partid care vrea răul românilor, care nu respectă proprietatea privată, un partid care nu respectă libertatea individuală. Voi informa liderii europeni despre acest lucru şi vom vedea ce cred aceştia. Bineînţeles, şi pe partenerii noştri strategici, Staele Unite”, a anunţat Cîţu.
El a precizat că va face o informare, nu o plângere.
”Eu cred că e important să ştie că în România colegii domniilor lor se asociază cu un partid extremist. Renew si celelalte grupări care respectă democraţia şi partenerii strategici din Statele Unite”, a explicat şeful Executivului..
Liderii USR PLUS, reuniţi vineri după-amiază în şedinţa Consiliului Politc (CP) discută despre varianta depunerii moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu în cursul zilei de azi, au declarat surse participante la reuniune pentru News.ro.
Liderii USR PLUS, reuniţi joi seara în şedinţa Biroului Naţional (BN) stabiliseră că, dacă PNL nu îl retrage pe Florin Cîţu de la şefia Guvernului, vor depune luni la prima oră, împreună cu partidul AUR, moţiunea de cenzură anunţată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.