Premieurl Florin cîţu a anunţat miercuri, după şedinţa BPN, că a primit derogarea de vechime. Cîţu, care susţine că are vechimea de cinci ani în partid necesară pentru a putea candida, a precizat că votul a fost solicitat doar pentur a fi sigur în ceea ce priveşte candidatura sa la preşedinţia PNL.
”Un alt vot dat a fost pentru derogare, doar ca să fim siguri pentru candidatura mea la preşedinţia PNL”, a anunţat Cîţu.
Surse participante la şedinţă au afirmat că votul afost unanim.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat miercuri, înaintea şedinţei BPN, că, pentru a candida la preşedinţia partidului, Florin Cîţu are nevoie de o vechime de cinci ani în partid, pe care nu o are, fiind astfel necesară o derogare. El s-a declarat dispus să susţină acordarea acestei derogări. Într-o declaraţie făcută simultan cu preşedintele PNL, Florin Cîţu a susţinut că are vechimea necesară pentru a candida la şefia formaţiunii liberale.
Florin Cîţu s-a înscris în partid în septembrie 2016, iar conform statutului, candidatura la funcţia de Preşedinte al partidului se depune ca urmare a prezentării unui proiect de moţiune, iar orice membru al partidului poate candida la această funcţie dacă are o vechime în partid de cel puţin 5 ani.
“Ba am vechime, este o interpretare a statutului, eu mi-am depus adeziunea în termen, sunt cinci ani de atunci. A fost aprobată. Cred că la 10 septembrie a fost depusă (n.r. adeziunea). (...) Îmi voi depune candidatura, vom câştiga preşedinţia PNL. Nu e niciun impediment”, a afirmat Cîţu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.