Premierul Florin Cîţu a afirmat, în legătură cu propunerea Comisiei Europene de a exista o adeverinţă electronică verde care să faciliteze libera circulaţie în interiorul UE în perioada pandemiei, că astfel de forme existau şi anul trecut, iar unele ţări acceptau accesul pe teritoriul lor în baza unui test negativ la COVID-19. Şeful Executivului a adăugat că nu este vorba de un paşaport de vaccinare în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Aici dumneavoastră spuneţi că nu este vorba despre un vaccin, este vorba de mai multe forme care au existat şi anul trecut. Au existat mai multe ţări care acceptau şi teste, şi noi acceptăm de exemplu persoane care vin din afara UE şi sunt testate pot să vină în România. Deci nu e o problemă aici. Noi vorbeam acolo de un paşaport. Încă nu există şi nu a fost aprobat nicăieri”, a declarat Florin Cîţu, întrebat miercuri despre decizia de a exista un certificat verde care să permită accesul liber în interiorul UE, atât cu vaccinul împotriva COVID sau a unui test negativ la COVID ori dacă o persoană a avut infecţia cu virusul.

Comisia Europeană a adoptat miercuri miercuri propunerea legislativă crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19, document care va constitui dovda că o persoană a fost vaccinată anti-COVID sau are un test negativ de COVID sau a trecut prin boală.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Pentru a fi gata înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European şi de Consiliu. În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere şi standardele tehnice, convenite în cadrul reţelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a adeverinţelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora şi respectarea deplină a protecţiei datelor cu caracter personal. Scopul este ca lucrările tehnice şi propunerea să fie finalizate în lunile următoare.

Sistemul de adeverinţe electronice verzi este o măsură temporară, care va fi suspendată de îndată ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara sfârşitul urgenţei la nivel internaţional în domeniul sănătăţii cauzate de COVID-19.

Prim-ministrul Florin Cîţu spunea marţi că nu vede sensul paşaportului de vaccinare până când nu vor avea toţi românii şansa să se vaccineze împotriva COVID-19. „Ar însemna o discriminare pentru cei care vor să se vaccineze şi nu pot”, a adăugat şeful Guvernului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.