Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat vineri că la rectificarea bugetară ”nu s-a tăiat de nicăieri”, pentri că acele ministere care au considerat că pot să ajute bugetul cu economii au transmis către Ministerul Finanţelor reducerea unor cheltuieli neesenţiale. De asemenea, el a precizat că au fost suplimentare şi fondurile la Ministerul Transporturilor, care ”în anii precedenţi erau de fiecare dată tăiate”,
”Aş dori un lucru să clarific despre rectificarea bugetară, pentru că am văzut că iarăşi încep discuţiile despre unde se taie. Nu se taie. În această rectificare bugetară nu s-a tăiat de nicăieri. Acele ministere care au considerat că pot să ajute bugetul cu economii, în această perioadă, au luat această decizie şi au transmis către Ministerul Finanţelor, reducerea unor cheltuieli neesenţiale. Sumele sunt foarte mici, de aceea nici nu au fost incluse în... sunt câteva sute de mii de la un minister, 4 milioane la Administraţia Prezidenţială, de exemplu, dar, în rest, sumele sunt foarte mici”, a precizat vineri ministrul Finanţelor.
El a afirmat că ceea ce a avut în plus această rectificare şi a fost diferit de orice altă rectificare până acum este faptul că au fost suplimentate fondurile pentru Ministerul Transporturilor, care ”în anii precedenţi erau de fiecare dată tăiate”, şi la Ministerul Educaţiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Deci ministere care în trecut erau, la fiecare rectificare, văduvite de fonduri au primit fonduri în acest moment, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii”, a conchis ministrul.
Guvernul a aprobat miercuri rectificarea bugetară, bugetele ministerelor Muncii şi Sănătăţii primind suplimentări consistente.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.