Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciuci, a atacat PSD în discursul ţinut duminică la Consiliul Naţional al Partidului. El a făcut referire la faptul că unii dintre liberali au aşteptat „o soluţie miraculoasă” venită dinspre PSD, pentru ca PNL să rămână la guvernare, după alegerile din acest an, „cel puţin în condiţii similare ca în ultimii cinci ani. „acea soluţie nu avea cum să vină, din nouă motive foarte, foarte evidente. Primul motiv este că nu există soluţii miraculoase. Al doilea motiv este că nu vin niciodată de la PSD”, a afirmat Ciucu.
Ciprian Ciucu a vorbit, la Consiliul Naţional al PNL, despre viitorul PNL după alegerile din acest an.
„În ultimii doi ani ne-am aşteptat cu toţii la o soluţie miraculoasă, hrănindu-ne cu iluzii, o soluţie care să ne menţină la guvernare cel puţin în condiţii similare ca în ultimii cinci ani. Unii dintre noi aşteptau acea soluţie de la PSD dar acea soluţie nu avea cum să vină, din nouă motive foarte, foarte evidente. Primul motiv este că nu există soluţii miraculoase. Al doilea motiv este că nu vin niciodată de la PSD. Ştiţi bine că nu are cum, pentru că, istoric vorbind, acest partid a fost întotdeauna adversarul nostru natural. Dacă ar putea, ne-ar vedea morţi îngropaţi, dar nu mor caii când vor câinii”, a spus Ciucu.
El spune că există „soluţia muncită” care îl poate duce pe Nicolae Ciucă în funcţia de preşedinte al ţării.
Ciucă afirmă că momentul alegerilor din acest an este unul „crucial” nu doar pentru ţară, ci şi pentru PNL.
„După ce se vor duce toate aceste alegeri eu de un singur lucru mă tem efectiv şi nu vreau să se întâmple: să nu rămânem la guvernare la mila PSD, să nu rămânem la guvernare la cheremul PSD sau fiind brelocul PSD. Indiferent de rezultat, din punctul meu de vedere au aş alege totdeauna cu dragă inimă opoziţia”, a adăugat Ciucu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.