Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a precizat, într-un interviu pentru Ziare.com, că nu a fost deloc în intenţia lui să îl atace pe preşedinte,pentru că eu sunt convins că nici preşedintele nu e şi nu a fost confortabil cu situaţia în care a fost pus atunci când i s-au propus astfel de candidaturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Intervenţia mea de la Timişoara a vizat reforma constituţională şi eu sunt convins că tot ce am spus acolo e în acord cu ceea ce crede domnul preşedinte Iohannis, că funcţia prezidenţială actuală are nevoie de o clarificare în Constituţie, pentru ca preşedintele să poată să-şi exercite rolul şi mandatul pe care le are, fiind persoana cu cele mai multe voturi, care devine o instituţie, practic, la nivel naţional, şi care este de multe ori abuzată de o majoritate din Parlament”, a afirmat Cioloş.
  
El a precizat că la Timişoara a abordat patru teme mari: reforma constituţională, munca şi salariile, educaţie şi nevoia de unitate şi de-a nu mai alimenta diviziunile în societate.
  
„Nu a fost deloc în intenţia mea să-l atac pe preşedinte, pentru că eu sunt convins că nici preşedintele nu e şi nu a fost confortabil cu situaţia în care a fost pus atunci când i s-au propus astfel de candidaturi. Şi noi credem că trebuie să reformăm Constituţia, în aşa fel încât preşedintele să nu mai fie cu spatele la zid, pus de Parlament, cu ameninţarea referendumului pentru demitere, dacă nu acceptă anumite persoane, chiar incompetente fiind. Preşedintele trebuie să fie în situaţia în care poate să-şi asume, pentru că el oricum îşi asumă public nominalizările pe care le face, dar trebuie să poată să le refuze, atunci când e cazul, fără să aibă această ameninţare. De aceea, noi am propus acolo un instrument, şi anume preşedintele să poată dizolva Parlamentul, atunci când Parlamentul utilizează arma nucleară, pentru că referendumul de demitere a preşedintelui ar trebui să fie o armă nucleară, de ultim resort. Dar Parlamentul, o majoritate, ameninţă frecvent cu asta şi preşedintele nu are niciun instrument să reacţioneze”, a susţinut Dacian Cioloş în interviul pentru Ziare.com.
 
Întrebat dacă, în cazul în care ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis, ar fi numit-o pe Viorica Dăncilă în funcţia de premier, Cioloş a răspuns: „Eu sunt convins că domnul preşedinte a avut motivele dânsului să ia decizia pe care a luat-o şi probabil a avut date şi informaţii pe care eu nu le am. Dar sunt la fel de convins că domnul preşedinte nu a fost foarte confortabil cu această decizie. Eu nu mă pun în locul nimănui, fiecare, cum am spus, îşi asumă responsabilitatea pentru deciziile pe care le ia şi sunt convins că are şi argumentele pentru asta. Dar nu despre asta e vorba, ci despre cum facem ca să nu mai fim în astfel de situaţii limită. Eu cred că asta vor să audă românii: ce vrem să facem cu România, ca să nu mai ajungem în situaţiile astea limită, în care să mă întrebaţi ce-aş fi făcut în locul cuiva. Fiecare trebuie să-şi poată lua deciziile în cunoştinţă de cauză şi să aibă instrumentele să ia deciziile corecte, pentru că ăsta e interesul României”. 
  
El a mai spus că nu e luată o decizie privind candidatura la prezidenţiale: „Nu, nu e nicio decizie luată, am mai spus. Decizia o va lua partidul şi probabil Alianţa, vom vedea după alegerile europarlamentare”. 

Dacian Cioloş, a vorbit, la mitingul electoral de la Timişoara, despre rolul pe care ar trebui să îl aibă preşedintele României, Guvernul, dar şi Parlamentul. Cioloş a mai vorbit despre modificarea Constituţiei României şi despre responsabilitatea aleşilor. El a lansat un atac la adresa PSD, dar şi critici la adresa preşedintelui Klaus Iohnanis, concluzia sa find: "Vrem un preşedinte implicat şi responsabil şi un guvern profesionist".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.