Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că atunci când ţipă câte unul pe stradă, sau la tv sau în Parlament, trebuie să li se răspundă foarte clar că România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele UE. El a menţionat că oamenii politici trebuie să fie mai serioşi, mai uniţi, iar forţele democratice trebuie să fie o voce unitară în afara României, mai ales în interiorul UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în masă ca să obţinem a numite lucruri sau să ne facem auzit, sau să facem vreun miting în faţă la Comisie, la Consiliu, nu reprezentă pe nimeni şi nu reprezintă un popor precum România”, a declarat premierul Marcel Ciolacu într-o dezbatere. El a precizat că ”oamenii politici trebuie să fie mai serioşi, mai uniţi, iar forţele democratice speră că au înţeles, după aceşti 30 şi ceva de ani de democraţie, că trebuie să fie o voce unitară în afara României, mai ales în interiorul UE unde până acum prea mult timp am stat într-o defensivă”. ”Întotdeauna ne-am dus cu lecţiile nepregătite, fără să ştim foarte clar ce ne dorim şi pe urmă am încercat să reparăm cu toţii ceea ce noi singuri ne-am asumat şi am semnat în faţa Comisiei. Acest lucru trebuie să înceteze, disputele politice, între forţele democratice, trebuie să se desfăşoare pe teritoriul României. Avem o justiţie consolidată, o democraţie consolidată şi trebuie să intrăm într-o zonă de construcţie pentru România”, a subliniat şeful Executivului. Premierul a menţionat că întotdeauna când se vorbeşte despre PNRR, este întrebat de stadiul finanţărilor, fondurilor, pentru că ele ne aduc un nivel de trai mai ridicat, dar ”cea mai importantă componentă din PNRR sunt reformele”. ”Sustenabilitatea economică a României, în acest moment, se bazează pe fondurile europene. Când ţipă câte unul pe stradă, sau la tv sau în Parlament, trebuie să le răspundem foarte clar că România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele UE. Cu toţii ne-am dorit o ţară ca afară, eu sunt unul dintre cei care la aderare şi după revoluţie cel mai important lucru a fost să merg în afară.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.