Liderul PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat duminică la Buzău, unde s-a aflat la sfinţirea Catedralei Sfântul Sava, că luni va depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, precizând că votul în favoarea acestui demers ”e un act patriotic”, moţiunea având şanse să treacă. El i-a recomandat premierului Ludovic Orban să meragă la biserică şi ţină legătura cu autorităţile locale pentru a afla astfel adevărata agendă a românilor.
Prezent la Buzău, la sfinţirea Catedralei Sfântul Sava din municipiu, liderul PSD a declarat că luni va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva actualului Guvern.
”Mâine dimineaţă o depun. Şanse sunt destul de bune, e un act patriotic să voteze această moţiune în acest moment, la câte tâmpenii fac...dar suntem la biserică”, a declarat Ciolacu jurnaliştilor, la finalul evenimentului.
Pe de altă parte, în discursul ţinut în faţa celor prezenţi, Marcel Ciolacu a declarat că recunoaşte că nu întotdeauna clasa politică se ridică la nivelul aşteptărilor populaţiei, având şi un mesaj pentru premier: ” Câteodată, clasa politică nu se ridică la aşteptările populaţiei. Nici eu n-am reuşit să-l conving pe premier la o mai bună colaborare instituţională între Guvern şi Parlament. Dar o să-i fac azi o recomandare: ce am trăit eu azi, aici, atâta emoţie şi atât calm...să meargă şi dânsul la biserică, să ţină mai des legătura cu autorităţile locale şi astfel cu toţii vor afla adevărata agendă a românilor”.
Fostul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale Marius Budăi a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că moţiunea de cenzură care va fi depusă de PSD va fi însoţită de aproximativ un milion de semnături din partea românilor dar şi de un „program de guvernare pe termen scurt”. Întrebat dacă moţiunea are şanse să fie votată, Budăi a răspuns că în caz contrar aceasta nu ar mai fi depusă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.