Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) că satele şi comunele nu se pot dezvolta cu demagogie, ci cu grădiniţe, dispensare, sisteme de alimentare cu apă şi gaz şi a menţionat că sute de miliarde de lei necesare pentru a investi în asemenea obiective vin din fonduri europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Marcel Ciolacu a fost prezent marţi, la sesiunea ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România. 
“Am vrut neapărat să vin aici pentru că sunteţi oamenii care ştiţi cel mai bine aşteptările românilor. Mă refer la oamenii harnici şi credincioşi ai satului românesc, pe ai căror umeri au crescut şi s-au dezvoltat generaţii întregi, inclusiv generaţia mea. De aceea, primul meu mesaj este de respect profund faţă de toţi locuitorii satelor şi comunelor ţării, pentru forţa cu care duc mai departe spiritul tradiţiilor şi credinţelor noastre româneşti. Sunt un om care a crescut în administraţia locală şi ştiu exact ce presupune mandatul dumneavoastră şi răspunderea în faţa cetăţenilor care v-au ales. Este o misiune grea, cu multe frământări şi în care regula este că nemulţumirile sunt mai frecvente decât bucuriile”, a transmis Marcel Ciolacu.
El a precizat că românii nu mai pot fi păcăliţi cu vorbe şi vor judeca pe ce s-a făcut cu adevărat în localitatea lor. 
“Şi mai ştiu că azi românii nu mai pot fi păcăliţi cu vorbe. Este un an electoral şi ei vor judeca pe fapte, adică pe ce s-a făcut cu adevărat în localitatea lor. Pe proiecte importante de investiţii. De aceea, prioritatea mea absolută când am devenit premier a fost şi rămâne aceea de a duce către comunităţile locale cel mai mare volum de investiţii posibile, atât de la buget cât şi bani europeni”, a mai transmis premierul. 
Ciolacu a afirmat că nivelul investiţiilor în comunităţile locale a ajuns fără precedent. 
“Pe programul Anghel Saligny, sunt contractate proiecte de drumuri, apă şi canalizare de peste 33 de miliarde de lei, plus 1,5 miliarde de lei pe gaze. La cele două PNDL-uri, s-au depăşit 40 de miliarde deja decontate şi aproape 8.000 de obiective finanţate. Iar meritele sunt ale dumneavoastră pentru că, în ciuda provocărilor, aţi reuşit să faceţi proiecte bune, care să crească semnificativ nivelul de trai al locuitorilor din zona rurală. Şi vă felicit pentru asta! Asta s-a văzut, de altfel, şi în absorbţia de fonduri europene, unde, în exerciţiul financiar 2014-2020, România a depăşit 95% din banii alocaţi, adică aproape 23 de miliarde de euro. Aceste cifre şi proiectele pe care le-aţi finalizat şi le aveţi în derulare trebuie să fie cel mai important mesaj pe care să-l transmiteţi oamenilor! Apartenenţa la Uniunea Europeană şi alegerea unor oameni competenţi, care ştiu să construiască proiecte de investiţii, sunt principala miză a primelor alegeri din acest an!”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.
El a adăugat că este nevoie de aleşi pricepuţi, capabili să se bată pentru a obţine fonduri. 
“Satele şi comunele noastre nu se pot dezvolta cu demagogie, ci cu grădiniţe, dispensare, sisteme de alimentare cu apă şi gaz. Iar sute de miliarde de lei necesare pentru a investi în asemenea obiective vin din fonduri europene! E nevoie de aleşi pricepuţi, capabili să se bată pentru bani şi la Bruxelles, şi la Bucureşti, dar şi pe şantiere, cu experţii şi constructorii! Şi ştiu că am în faţă azi tocmai oamenii ce pot spune şi proba asta în comunităţile lor!”, a declarat premierul.
Marcel Ciolacu a mai declarat reprezentanţilor AcoR că una dintre priorităţile guvernării este ca, în 2024, să fie luată decizia cea mai bună încât să nu se transforme primăriile în ghişee electorale deschise nonstop. 
“Nu va fi un an simplu, nici n-am mai avut aşa ceva din 2020 încoace. După crize suprapuse, avem acum alegeri suprapuse în acelaşi an. De aceea, una dintre priorităţile guvernării este ca, în 2024, să luăm decizia cea mai bună încât să nu transformăm primăriile în ghişee electorale deschise nonstop!  Primăriile trebuie să-şi poată continua şantierele de investiţii. Şi să poată accesa noi finanţări. Iar eu voi forţa la maximum administraţia centrală să descentralizăm deciziile legate de asemenea finanţări cât putem de mult. Fondurile europene trebuie accesate nu de la Bucureşti, ci dintr-un loc cât mai aproape de destinaţia banilor! Nu inventăm nimic, ci aplicăm un principiu European: decizia să fie cât mai aproape de cetăţean! Iar primarii să nu mai fie nevoiţi să vină la oraş cu volume întregi de proiecte de investiţii, cu mii de file unde să semnezi pe fiecare pagină!”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.
El s-a referit şi la faptul că trebuie să existe un sistem digital la nivel naţional. 
“Trebuie să existe un sistem digital unic la nivel naţional în care un primar să-şi încarce proiectul într-o aplicaţie informatică. Totul cu semnătură digitală, evaluarea să fie transparentă şi decizia luată cât mai rapid! Abia după ce facem cu adevărat digitalizare în toată administraţia putem trece şi la pasul următor: să discutăm despre reorganizarea administrativă a ţării. Am făcut un pas, am creat cadrul înfiinţării de consorţii administrative, unde mai multe localităţi să se asocieze la proiecte comune de investiţii. După anul electoral, trebuie accelerat acest proces. Dar trebuie să ţinem cont de istorie, de tradiţii, de identitatea culturală şi să facem împreună o reformă a administraţiei publice, care este atât de necesară, cu cap şi judecată dreaptă”, a precizat prim-ministrul.
Marcel Ciolacu le-a transmis primarilor de comune că vor avea în el un partener dedicat. 
”În final, vă spun că în mine aveţi un partener dedicat şi loial fiindcă avem un scop comun: ca toţi românii din zona rurală să simtă că trăiesc în comunităţi care devin mai prospere! Să vadă că munca şi produsele lor sunt apreciate şi că există un viitor mai bun pentru copiii lor aici, în ţară”, şi-a încheiat Marcel Ciolacu, discursul susţinut la AcoR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.