Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că Executivul reorganizează Agenţia Naţională Antidrog, astfel că asistenţa consumatorilor se mută de la Ministerul de Interne şi intră în structura spitalelor publice, iar coordonarea politicilor antidrog trece în atribuţia directă a premierului. În plus, în sistemul sanitar vor fi înfiinţate Centre speciale pentru prevenirea adicţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Discutăm azi, în prima lectură, un proiect esenţial pentru protejarea tinerilor de fenomenul drogurilor. Este un proiect redactat împreună cu ONG-urile şi experţii din domeniu care propun trecerea la un model european. Tinerii care cad pradă traficanţilor de droguri nu mai pot fi trataţi ca infractori, ci ca victime. Atât ei, cât şi familiile lor trebuie ajutate, nu stigmatizate”, a spus premierul în şedinţă. Şeful Executivului a anunţat că se reorganizează Agenţia Naţionale Antidrog, iar asistenţa consumatorilor se mută de la Ministerul de Interne şi intră, cum este firesc, în structura spitalelor publice, iar coordonarea politicilor antidrog trece în atribuţia directă a Premierului. ”Mutăm, astfel, accentul pe prevenţie şi pe asistenţa victimelor şi, în special, a minorilor consumatori, unde e nevoie de un sprijin special. De asemenea, în sistemul sanitar, înfiinţăm Centre speciale pentru prevenirea adicţiilor. Cheia este asistenţa medicală specializată şi reintegrarea acestora după vindecare”, a mai spus premierul.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.