Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a purtat, vineri, la o conferinţă de presă, un tricou cu inscripţia ”Make Suceava great again”, spunând că i l-a oferit Gheorghe Şoldan, candidatul PSD care l-a învins pe liberalul Gheorghe Flutur în alegerile pentru şefia Consiliului Judeţean Suceava. ”Echipa Râmbu-Şoldan a fost mai distrugătoare! E o formă de respect şi suntem colegi, prieteni”, a afirmat Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Marcel Ciolacu a purtat, la conferinţa de presă susţinută vineri, după şedinţa conducerii PSD din judeţul Braşov, un tricou pe care scria, cu roşu, ”Make Suceava great again”.

El a fost întrebat de jurnalişti despre acest tricou.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Am şi pe spate, cred eu!”, a replicat Ciolacu.

Întrebat de ce a ales să poarte acest tricou, el a afirmat: ”Păi, mi l-a oferit domnul Şoldan, fiind campionul şi cel care a răsturnat alegerile, i-a luat faţa lui Simonis. Echipa Râmbu-Şoldan a fost mai distrugătoare! E o formă de respect şi suntem colegi, prieteni”.

Preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur (PNL), şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile de duminică, în care a încercat să obţină un nou mandat. ”Alegătorii au întotdeauna dreptate! Având în vedere rezultatele care se prefigurează la preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, doresc să felicit câştigătorul şi să mulţumesc sucevenilor care m-au votat pe mine şi echipa mea”, a transmis el.

Candidatul PSD la şefia Consiliului Suceava Gheorghe Şoldan a declarat, luni, că a câştigat alegerile, după ce l-a învins pe liberalul Gheorghe Flutur.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.