Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, un mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în care apreciază că ”viitorul ne aparţine tuturor, indiferent de etnie sau origine”. El a dat asigurări că Guvernul va continua să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este o zi importantă pentru comunitatea maghiară din România şi pentru maghiarii de pretutindeni, o zi cu semnificaţii istorice pentru conaţionalii noştri de etnie maghiară şi pentru valorile lor identitare. Această zi marchează nu numai revoluţia şi lupta pentru libertate şi democraţie din 1848, ci ne aminteşte că putem realiza mai mult împreună decât separat şi că unitatea noastră este cheia succesului nostru comun”, a transmis, vineri, premierul Marcel Ciolacu.

Acesta apreciază că ”viitorul ne aparţine tuturor, indiferent de etnie sau origine”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Împreună putem fi pregătiţi să facem faţă oricărei provocări şi să construim un viitor mai bun pentru toate generaţiile care vor urma. Avem un ţel comun - acela ca cetăţenii noştri, indiferent de etnie să  aibă o viaţă mai bună, mai prosperă, spitale moderne şi sigure, şcoli  la standarde europene şi o infrastructură de transport care să corespundă nevoilor sociale şi economice”, a mai transmis premierul.

Ciolacu consideră că oamenii aşteaptă de la politicieni şi guvernanţi ”soluţii, proiecte, nu motive de învrăjbire”.

”Este nevoie să  continuăm investiţiile în toate judeţele ţării, iar creşterea volumului de resurse alocat în ultimul an să nu rămână o excepţie. Apartenenţa  României la Uniunea Europeană şi la NATO reprezintă garanţia  siguranţei şi sprijinului pentru o viaţă mai bună, iar obiectivul de a adera la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică oferă perspectiva dezvoltării noastre sociale şi  economice”, a mai transmis premierul.

Potrivit acestuia, ”este foarte importantă buna convieţuire şi binele cetăţenilor indiferent de apartenenţa etnică sau de altă natură şi întărirea dialogului intercultural”.

”Ţara noastră a fost şi este în continuare considerată un bun exemplu în acest sens, iar Guvernul este ferm angajat să păstreze această direcţie şi să promoveze respectul reciproc şi dialogul intercultural.
Doar lucrând împreună, vom putea depăşi obstacolele şi construi un viitor comun pe aceste meleaguri, pentru fiecare cetăţean al acestei ţări, indiferent de etnie. Este de datoria statului să păstreze cultura şi identitatea fiecărei comunităţi etnice, asigurând în acelaşi timp respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor săi. La mulţi ani maghiarilor din România şi de pretutindeni!”, a mai transmis prim-ministrul în mesajul de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.