Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că parlamentarii PSD au analizat fiecare candidatură din Guvernul Orban, s-a discutat despre plusurile şi minusurile fiecărei persoane şi fiecare parlamentar va adresa întrebările pe care le consideră de cuviinţă. ”Nu va fi o vendetă politică”, a spus Ciolacu, subliniind însă că foarte mulţi parlamentari PSD au o problemă cu faptul că PNL ar fi ”plagiat” programul de guvernare al PSD. În plus, Ciolacu a reafirmat ideea că PSD nu va participa la constituirea cvorumului la şedinţa de luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebat ce atitudine va avea PSD la audierea miniştrilor propuşi, Ciolacu a spus că ”atitudine de opoziţie”.

”La grup, nu am stabilit ca cineva să nu primească aviz sau să primească aviz, să fie nişte audieri civilizate, în care să se pună întrebări pertinente pe programul de guvernare, pe viziunea fiecărui candidat. Am avut o surprindere foarte plăcută, peste 90% dintre colegi văzuseră programul de guvernare şi îl citiseră. Au această problemă cu plagiatul programului de guvernare. Dăm Guvernul Dăncilă jos şi îi plagiem programul de guvernare”, a spus Marcel Ciolacu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acesta a precizat că ”nu va fi o vendetă politică mâine în cadrul Parlamentului”, voturile urmând să fie date în funcţie de prestaţia candidaţilor.

Ciolacu a precizat că au fost analizate ”plusurile şi minusurile fiecărui candidat”.

”E adevărat, am spus la domnul Aurescu să ţinem cont cine a fost dânsul şi procesul câştigat cu Ucraina care este un succes al diplomaţiei româneşti”, a mai afirmat Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deutailor a spus că luni parlamentarii PSD vor fi prezenţi în Parlament, dar nu vor participa la asigurarea cvorumului.

”Vom avea activităţi la grup. Parlamentarii vor fi la serviciu, dacă sunt parlamentari, trebuie să fie la serviciu. Exclus ca PSD să participe luni la constituirea cvorumului”, a mai spus Ciolacu, susţinând că nu este atributul opoziţiei să asigure cvorumul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.