Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că social-democraţii au început discuţiile cu parlamentarii AUR şi cu cei au minorităţilor naţionale pentru susţinerea unei moţiuni de cenzură depuse de PSD. "Nu cred că minorităţile naţionale vor mai susţine acest guvern mult timp. Nu ştiu nici UDMR-ul cât o să mai stea să facă parte dintr-un asemenea guvern”, afirmă Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"În fiecare sesiune parlamentară avem dreptul la o moţiune de cenzură. Am pornit negocierile cu ceilalţi parlamentari în ceea ce priveşte susţinerea unei moţiuni de cenzură. Am început şi cu formaţiunea AUR şi cu parlamentarii... Nu cred că minorităţile naţionale vor mai susţine acest guvern mult timp. Nu ştiu nici UDMR-ul cât o să mai stea să facă parte dintr-un asemenea guvern. (...) ce se întâmplă acum? Ei nu au făcut congrese. Ei nu-şi pierd numai posturile din Guvern. Problema lor prioritară nu e să guverneze”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi seară, la TVR.
 
El a spus că PSD este "o minoritate" în Parlament, iar moţiunea de cenzură este instrumentul pe care îl are la dispoziţie. 
 
El a criticat în termen duri actuala coaliţie aflată la guvernare.  
 
"Sunt şi proşti, sunt şi hoţi şi mincinoşi”, a spus Ciolacu despre actualii guvernanţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.