Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că în şedinţa de Guvern se va aproba un sprijin de urgenţă fermierilor din sectorul vegetal cu mari probleme în a-şi valorifica producţia din 2022, din cauza războiului din Ucraina dar şi 65 de milioane de lei în plus pentru Programul Tomata.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, adoptăm mai multe decizii în sprijinul fermierilor români şi, în primul rând, acordăm un sprijin de urgenţă fermierilor din sectorul vegetal cu mari probleme în a-şi valorifica producţia din 2022, din cauza războiului din Ucraina şi a importurilor de cereale”, a spus premierul la începutul şedinţei.

Marcel Ciolacu a arătat că ”sprijinul este de 2 lei pe litru pentru 50% din motorina folosită în lucrări agricole”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Bugetul total este de 60 milioane de euro, asigurat şi din fonduri europene, şi din bugetul naţional”, a mai spus şeful Executivului.

Premierul a mai anunţat că decid azi şi continuarea şi îmbunătăţirea Programului Tomata.

”Alocăm 65 de milioane de lei în plus producătorilor, există un record de beneficiari înscrişi în acest an, peste 22.000. De la debut, avem în program peste 100 de mii de fermieri care au primit un sprijin cumulat de aproape 1,4 miliarde de lei. Iar producţia internă a crescut cu 20%”, a spus Ciolacu.

”În plus, aprobăm norme de aplicare a Programului INVESTALIM. Creştem capacitatea de procesare a produselor agro-alimentare, ca să nu mai exportăm materie primă şi să importăm alimente procesate în afara ţării. Avem un buget de 600 de milioane de euro pentru perioada 2023–2026, adică 150 de milioane de euro anual”, a subliniat premierul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.