Comisia juridică se va pronunţa, luni, asupra cererii DNA de încuviinţare a urmăririi penale şi arestării preventive a deputatului Adrian Gurzău, urmând ca raportul comisiei să fie supus votului în plenul Camerei Deputaţilor, în cursul zilei de marţi.
Conducerea Camerei Deputaţilor a transmis cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Adrian Gurzău la Comisia juridică, aceasta având termen trei zile pentru a-l audia pe acesta şi pentru a întocmi raport, anunţat secretarul Camerei, Marcel Ciolacu.
”Au venit 12 volume, cu câte 250 de pagini fiecare. Începând din acest moment domnul Gurzău poate să vină să îşi studieze dosarul”, spunea Ciolacu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit acestuia, cererea DNA va fi supusă votului în plenul Camerei marţi.
Deputatul Adrian Gurzău este acuzat de trafic de influenţă în dosarul privind favorizarea societăţii Carpatica Asig, în care au fost reţinuţi Angela Toncescu şi Dan Hosu, procurorii DNA cerând aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventive a parlamentarului.
Potrivit referatului în care procurorilor cer aviz pentru reţinerea şi arestarea parlamentarului, în perioada 8 aprilie - 1 noiembrie 2015, Angela Toncescu, în calitate de membru şi, începând din 2 iulie 2015, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, i-a promis lui Adrian Gurzău, deputat şi administrator în fapt al unei firme, care a şi acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între acea firmă, în calitate de prestator şi Carpatica Asig, în calitate de beneficiar.
"Contractul sus-menţionat a fost încheiat în data de 2 noiembrie 2015, la solicitarea şi în complicitate cu inculpata Toncescu Angela. Obiectul contractului îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de «relaţii clienţi, info-line, contact center vânzare şi marketing», pe o durată minimă de 5 ani”, au scris procurorii în document.
Valoarea contractului pentru primele trei luni, "perioada pilot test”, a fost stabilită la suma de 10.000 de euro plus TVA şi plătită de Carpatica Asig lunar, pentru următoarele 60 de luni valoarea contractului urmând să fie de 4.000 de euro plus TVA în fiecare lună, valoarea totală a contractului pe perioada preconizată fiind de 270.000 de euro plus TVA.
"Contractul încheiat a fost păgubos pentru Carpatica Asig SA, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajaţi ai societăţii, care desfăşurau activităţi similare, la costuri mult mai scăzute”, susţin procurorii.
În schimbul acestor promisiuni şi, ulterior, în schimbul încheierii contractului, începând din 8 aprilie 2015 şi până în 14 martie 2016, deputatul Adrian Gurzău ar fi susţinut că îşi exercită influenţa pe care o avea asupra unor membri din conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, astfel încât să fie influenţat votul din Consiliul ASF pentru urgentarea procedurii de avizare a Angelei Toncescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Carpatica Asig şi pentru ca aceasta să nu fie sancţionată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară.
"Totodată, deputatul Gurzău Adrian, prevalându-se de calitatea de demnitar şi de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, şi-a traficat influenţa asupra unor membri din conducerea ASF astfel încât membrii Consiliului ASF să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a SC Carpatica Asig SA, deşi prin adresa Direcţiei de supraveghere şi control - Sectorul asigurări-reasigurări din 14.07.2015, se propusese Consiliului ASF constatarea stării de insolvenţă a SC Carpatica Asig SA”, au mai arătat procurorii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.