Curtea Constituţională a amânat din nou, pentru data de 5 octombrie, decizia privind legea cumulului pensie-salariu, sesizare făcută de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţei. Este a treia amânare a Curţii. ÎCCJ a sesizat, pe 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul. Ambele legi au trecut de Parlament, pe 28 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Curtea Constituţională a amânat pentru data de 5 octombrie 2023 obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite”, arată comunicatul de presă al CCR.

ÎCCJ a sesizat, pe 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.

Ambele legi au trecut pe 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce priveşte: l Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023); Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, anunţa ÎCCJ.

Între timp,Curtea Constituţională a admis, în luna august, parţial sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat atunci că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.