Curtea Constituţională a amânat, pentru 31 ianuarie, dezbaterea obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de către USR şi partidul Forţa Dreptei asupra legii care aprobă OUG care conţine prevederi de majorare a salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Astfel a fost amânat pentru acea dată discuţia asupra obiecţii de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 115/2022 pentru completarea art .I din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie ormulată de 44 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al USR şi de 7 deputaţi neafiliaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit comunicatului de presă al CCR au fost amânate, tot pentru 31 ianuarie 2023, şi următoarele cauze.

„- Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, obiecţie formulată de Preşedintele României;

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

- Obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art.15 alin. (1) şi (3) cu referire la sintagma „adunare generală” şi art.33 alin.(3) şi (4) din Legea tineretului, obiecţie formulată de Avocatul Poporului;

- Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, obiecţie formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de deputaţi neafiliaţi;

- Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii acvaculturii, obiecţie formulată de Preşedintele României”.

Pe 27 septembrie, Camerei Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, majorarea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene.

Pe 5 octombrie, USR a depus sesizare la Curtea Constituţională pe legea prin care coaliţia PSD-PNL-UDMR majorează cu până la 2.000 de lei indemnizaţiile pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene. Sesizarea este semnată şi de deputaţii Forţa Dreptei şi ea nu împiedică majorarea salariilor celorlalte categorii de bugetari, majorare care s-a făcut de la 1 august prin OUG 115/2022, în vigoare în acest moment.

„În România, regula este excepţia de la regulă, dar PSD şi PNL au grijă să nu spună acest lucru. Aşa cum s-au lăudat că au oprit angajările la stat, pentru ca apoi să introducă excepţie după excepţie, aşa au făcut şi cu majorările de salarii. În legea de aprobare a OUG-ului prin care au crescut salariile unor categorii de bugetari au vrut să introducă, pe şest, majorări şi pentru demnitari, de la preşedinte, premier şi miniştri până la şefi de instituţii publice şi aleşi locali. Sub presiunea publică, au făcut apoi jumătate de pas înapoi, păstrând însă majorările pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene. Adevărul este că PSD, PNL şi UDMR au nevoie să-şi plătească foarte bine primarii şi şefii de consilii judeţene pentru ca aceştia să se implice în strângerea de voturi la viitoarele alegeri, iar până atunci să vegheze că ajung unde trebuie contractele pe bani publici. Aşa cum i-am oprit la Curtea Constituţională să crească indemnizaţiile parlamentarilor aşa îi vom opri şi acum”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, conform comunicatului de presă al partidului.

Unul dintre motivele invocate în sesizare se referă la neindicarea sursei de finanţare, aşa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituţie.

Partidul a reamintit că judecătorii CCR au decis deja, când s-au pronunţat pe creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor, creştere forţată de PSD şi PNL în luna iunie, că nu pot fi majorate cheltuielile la bugetul de stat fără solicitarea fişei financiare de la Guvern şi fără stabilirea sursei de finanţare.

USR a invocat şi încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condiţiile în care legea a fost adoptată cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor, conform sursei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.