Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă 186/2022 care prevede instituirea taxei de solidaritate pentru companiile din sectorul energetic. Potrivit iniţiativei legislative, contribuţia de solidaritate va fi plătită de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 186/2022, prin care este instituit cadrul legal necesar aplicării în spaţiul juridic naţional a dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2022/1854, în contextul îndeplinirii de către România a obligaţiilor ce-i revin, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, în scopul asigurării finanţării investiţiilor în proiecte energetice strategice şi a resurselor necesare pentru protejarea populaţiei de efectele creşterii preţurilor la energie.

Contribuţia de solidaritate va fi plătită de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Încasările din contribuţia de solidaritate vor fi utilizate şi pentru finanţarea măsurilor de sprijin financiar pentru consumatorii finali de energie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, pentru a atenua efectele creşterii preţurilor.

Senatul a reexaminat, marţi, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, legea prin care s-a instituit contribuţia de solidaritate pentru societăţile care au activitate în extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului.

OUG 186/2022 a stabilit cuantumul, modul de calcul şi destinaţia contribuţiei de solidaritate. Potrivit regulamentului european, aceasta are caracter temporar.

„Sunt contribuabili obligaţi la plata contribuţiei de solidaritate plătitorii de impozit pe profit potrivit art. 13 şi de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit art. 47 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor, care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.893/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităţilor economice NACE a doua revizuire şi de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.037/90 al Consiliului, precum şi a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice, cu codurile CAEN: 0610 - „Extracţia ţiţeiului”, 0620 - „Extracţia gazelor naturale”, 0510 - „Extracţia huilei”, 1910 - „Fabricarea produselor de cocserie„ şi 1920 - „Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului" şi care au ponderea acestor activităţi în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv„, arată un articol al iniţiavei legislative menţinut nemodificat, în urma reexaminării făcute de către Senat.

Proiectul de lege a fost adoptat Cameră ca for decizional şi astfel legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.